Bibliotecă inaugurată de ALDE Timiș, chiar de ziua marelui poet Mihai Eminescu

Spread the love

inaugurare biblioteca ALDE

Idee inedită a ALDE Timiș! Reprezentanții formațiunii politice au realizat o bibliotecă în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta este situată în Piața Libertății din Timișoara, acolo unde tinerii și nu numai, sunt invitați la un ceai sau la o cafea pentru a răsfoi cele aproximativ 3000 de volume de beletristică, filosofie, istorie, politică, science-fiction, enciclopedii sau cărți pentru copii.

biblioteca ALDE Timis

Anul trecut ALDE Timiș a colectat și donat peste 1000 de volume mai multor școli din județ, pentru ca elevii să aibă acces la lectură, ori de câte ori doresc.“Am ales să inaugurăm această bibliotecă, astăzi, 15 ianuarie, pentru că astăzi este Ziua Culturii Naționale și tot astăzi se împlinesc 166 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Unul dintre citatele scrise de Eminescu și care personal mi-a plăcut, este un fel de îndemn pe care îl fac și eu către iubitorii de carte și sună așa: <<Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții>>”, a spus Petru Ehegartner, senator și președinte Alde Timiș.

biblioteca ALDE

La rândul său, secretarul coordonator ALDE Timiș, Marian Cucșa, este de părere că  este benefică această inițiativă, care invită tinerii la lectură.“ Cu toate că suntem în era tehnologiei, o carte răsfoită cu mâna ta îți dă o senzație unică. Mi-a venit această idee pentru că, pe lângă faptul că la biblioteca ALDE Timiș poate veni oricine pentru a citi o carte, dorim ca pe viitor să îi provocăm pe toți cei care au acasă volume interesante și doresc să le doneze, să le aducă aici. Tot curând ne propunem să organizăm diverse acțiuni de lectură special pentru copiii orfani sau de ce nu, pentru seniorii din azile. Le dăm un ceai cald, un zâmbet, o mângâiere și ocazia să citească o carte care îi interesează. Am ales să inaugurăm această bibliotecă, astăzi, 15 ianuarie, pentru că astăzi este Ziua Culturii Naționale și tot astăzi se împlinesc 166 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu”, a transmis Marian Cucșa.

Printre nume de autori consacrați a căror volume se află pe rafturile bibliotecii ALDE Timiș se numără: Mihai Eminescu, Dostoievski, Goethe, Arghezi, Stendhal sau Petre Țuțea.

12512012_522268424607040_360097520_n

Biblioteca ALDE Timiș este situată pe strada Vasile Alecsandri, nr. 1, sălile 32-34 (în clădirea primăriei vechi și a Facultății de Muzică) și va fi deschisă deocamdată în zilele de sâmbătă și duminică de la 9.00-17.00.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here