Boschetari și cerșetori din Piața 700, preluați din stradă de polițiștii locali

Zona Pieței 700, renumită și pentru numărul foarte mare de boschetari și de cerșetori, a fost „curățată” de polițiștii locali. Acțiunea oamenilor legii a durat mai multe zile, timp în care persoanele fără adăpost care apelau la mila publică au fost preluate. La ochi au fost luați și cei care desfășoară în piață comerț ilegal.

În cele câteva zile au fost preluate din stradă 11 persoane care în mod repetat au fost depistate în piață, au fost introduse în baza de date și, ulterior, îndrumate către localitățile de unde provin, fie predate către centrele sociale, în funcție de situație, pentru a le determina să nu mai își ducă veacul în Piața 700.

Comercianții despre care se știa că duc activități ilegale în piață au fost avertizați să nu mai o facă. Au fost aplicate, astfel, 14 sancțiuni contravenționale între 100 și 400 de lei conform HCL 334/2002, pentru fapte precum expunerea mărfurilor în alte locuri decât cele stabilite, nemenținerea curățeniei la locul de vânzare, în unele locuri fiind depistate cantități însemnate de deșeuri în apropierea meselor de vânzare, neafișarea documentelor care atestă calitatea de comerciant, neafișarea prețurilor etc.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here