Buciu vrea să stârpească ciorile cu… şoimii! O soluţie proastă şi ilegală

Primarul Lugojului, Claudiu Buciu o dă rău prin gropi. După un an de zile în care nu a făcut nimic bun, edilul de pe… Timiş propune soluţii ilegale şi la probleme mai simple.

La fel ca şi alte oraşe şi la Lugoj îşi fac de cap… ciorile! Întrebat care ar fi cea mai bună soluţie pentru a scăpa de aceste păsări, Buciu a venit cu o soluţie pe cât de ciudată, pe atât de ilegală: „Ne-am consultat cu alți primari și se pare că singura soluție legală este, cumva, să le vânezi în habitatul lor, să le aduci… șoimi. Am contactat deja un domn care pregătește două păsări care să vină are contracte și cu alte primării și ne va aduce și nouă. N-avem voie să le împușcăm, n-avem voie să le otrăvim, nici nu ar fi corect, și atunci încercăm să apelăm la metode care sunt, așa cum am spus, legale”, a spus primarul la emisiunea „Ancorat în realitate”, moderată de Alina Damian, la Tele Europa Nova Timișoara, din 30 septembrie 2021.

Augustin Bercean, referent al casei de Cultură a Municipiului Lugoj şi jurnalist a disecat această problemă, încercând să vadă cât de legală este soluţia inventivă a primarului. Se pare însă că, o inițiativă legislativă care legaliza folosirea șoimilor și a uliilor la vânătoare nu a fost deocamdată promulgată.

„Am căutat legea și am dat de „Exercitarea vânătorii | Lege 407/2006-actualizată în 2021. La articolul 27, punctul 2, se spune așa: „Vânătoarea cu șoimi se va reglementa printr-o lege specială”. A fost dată această lege sau nu? Dacă DA, tot ce s-a afirmat până acum, din partea Primăriei, are suport legal. Dacă Nu, afirmațiile au fost nefondate, promovându-se ca soluție a unei probleme o ILEGALITATE”, şi-a început Bercean ancheta, iar acesta a găsit imediat şi răspunsul, dat de un adversar al primarului, medicul chirurg Erwin Floroni, fostul manager al Spitalului lugojean şi crescător autorizat de animale de pradă. „În România, vânătoare cu păsări de pradă este interzisă. Se poate face combatere la specii ce nu intră în categoria fondului cinegetic român (porumbei domestici). Cioara, fiind considerată vânat, orice combatere a ei cu păsări de pradă se numește braconaj și se pedepsește cu dosar penal. Spun asta cu discernământ, deoarece sunt primul crescător autorizat de păsări de pradă din România, după 1989. Sunt înregistrat la Mediu și am toate avizele necesare deținerii și reproducerii de păsări de pradă. Legea respectivă, care permitea această vânătoare, a fost respinsă de președintele României, la insistențele ONG-urilor. Dacă ar fi fost aprobată, aș fi fost anunțat”, a spus Floroni conform celor postate pe augustinbercean.com.

Aşadar, soluţia Şoimul, pe care Buciu era foarte sigură, este doar o apă de ploaie exact cum au fost şi alte proiecte ale edilului, care îşi arată în fiecare zi limitele.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here