Fostul primar al Lugojului, Claudiu Buciu, cel care din neştiinţă şi prostie a avut un mandat foarte scurt, se plânge că a început multe proiecte, dar nu a fost lăsat să le facă. În această poveste a intervenit fostul preşedinte CJT Timiş, Călin Dobra, care l-a pus la punct pe plângăciosul ex-primar.

„Domnule Buciu,
Nu putem rămâne indiferenți la inepțiile pe care le tot scrieți pe Facebook, lăsând impresia unui Mesia salvator al Lugojului, cavalerul alb și neprihănit care luptă împotriva tuturor pentru „binele Lugojului”.
Domnule, e cazul să vă opriți! Noi vă spunem asta, lugojenii vă spun asta și, în sfârșit, instanțele de judecată vă spun la fel. Nu! Nu sunteți nici Mesia și nici cavalerul alb, ci doar un nimeni împotriva lugojenilor și al Lugojului întreg.
Ar fi bine să înțelegeți că nu ați fost demis prin Ordinul Prefectului ci v-a încetat de drept mandatul de primar conform legilor din România. Și asta dovedește „școala de drept” pe care pretindeți că o aveți! O altă dovadă că nu ați înțeles nimic din administrație este faptul că organigrama, la care ați „lucrat” personal, a fost respinsă de instanța de contencios administrativ. Și dați vina pe „trântorii” din primărie? Nici măcar nu vă e rușine?
Ar trebui să vă învinovățiți de prostie, să puneți mâna să citiți legislație, pe care să o și înțelegeți, și eventual să mulțumiți angajaților din primărie care încă vă bagă în seamă.
Nu mai aruncați cu mocirlă în nimeni, căci singurul murdar sunteți dumneavoastră! Ați dispus angajarea în primărie doar a oamenilor care vă conveneau din varii motive, pe care le știți. Prin organigrama respinsă de instanță doar ați dorit înlăturarea angajaților competenți care nu v-au făcut pe plac.
Pe cine ați supărat??? Pe toți lugojenii al căror „bine” îl clamați. Păi unde e binele???
Tot nu avem apă la robinete, aprobările din primărie se dau pe pile, tot prin gropi circulăm, plătim un impozit imens pentru că ați considerat că avem prea mulți bani și trăim bine, iar pe centru dacă puneați porumb acum poate nu ne mai interesa criza alimentară.
Tot orașul știe că v-ați înconjurat de propria camarilă care vă „susține” financiar, care s-a înghesuit să vă umple plicurile la botez, care pune mâna pe terenurile orașului, și câte și mai câte… Și asta spre „binele lugojenilor”.
Ne povestiți câți bani ați „atras” dar nu ne spuneți ce ați făcut cu milioanele pe care le-a lăsat vechea administrație pe care o învinovățiți de toate eșecurile personale!
Sperăm să nu se mai găsească careva care să fie dispus să semneze și să răspundă pentru fărădelegile pe care le faceți, așa cum, din păcate, s-a întâmplat în ultimele 5 luni! Aerele de „primar ales” trebuie să se termine.
E vorba totuși de demnitate! Noi credem că prin tăcere ne pierdem demnitatea, iar demnitatea nu trebuie să fie negociabilă niciodată!”, a fost scrisoarea deschisă care a pus punctul pe i în această problemă.

Articolul precedentO minoră a ajuns în spital, după ce un şofer a intrat cu maşina în giratoriu
Articolul următorOpriţi construirea de blocuri în cartierul Tineret din Moşniţa Nouă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.