Ce spune Aeroportul International Timisoara despre retragerea Ryanair

Ryanair a anunțat că din 26 martie va închide baza de la Timișoara, ceea ce însemană că va retrage cinci curse aeriene. Mai exact, este vorba despre cursele către și dinspre Bruxelles, Berlin, Dusseldorf, Frankfurt şi Londra. Vor rămâne doar zborurile operaționale din/spre Timișoara pe rutele București și Milano.

Administrația Aeroportului Timișoara a luat act de decizia companiei aeriene Ryanair de a retrage din 26.03.2018, mai multe curse operate de la și spre Timișoara. Menționăm că această decizie este una strict comercială, determinată de nerentabilitatea acestor curse cu un grad redus de încărcare și/sau de tarifele mici de călătorie practicate. Regretăm că regiunea de vest a României nu a reușit să fie suficient de atractivă pentru potențialii turiști străini, iar destinații precum Berlin sau Dusseldorf de exemplu, să nu fie destinații de interes pentru locuitorii din Banat. Administrația aeroportului a pus la dispoziția operatorului aerian o infrastructură la cele mai bune standarde și tarife de operare stimulative, însă, nu aeroportul este cel care are rolul de a atrage turiști, ci o ofertă atractivă din punct de vedere al turismului și o agendă culturală și sportivă de bună calitate în regiunea deservită de aeroportul Timișoara”, transmit reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara.

De asemenea, reprezentanții aeroportului spun  că este o pierdere faptul că două destinații nu se vor mai regăsi în programul de vară, respectiv Dusselodorf și Berlin, însă Londra, Frankfurt și Bruxelles sunt operate și de alte companii aeriene, Londra și Bruxelles de compania Wizzair, Frankfurt Hahn de Wizzair și Frankfurt am Main – Lufthansa, astfel încât pasagerii vor putea călători in continuare spre aceste destinații.

Destinațiile București și Milano-Bergamo vor fi în continuare operate și de compania aeriană Ryanair, în paralel cu compania Tarom pentru București, și Wizazair – pentru Milano-Bergamo. „Este de interes faptul ca Aeroportul Bergamo este un nod aerian pentru Ryanair și în consecință pe ruta Timișoara-Bergamo pasagerii pot sa se transfere pe zeci de destinații operate tot de Ryanair în Europa și nu numai”, mai spun reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara.

Conducerea Aeroportului Internațional Timișoara anunță că poartădiscuții cu operatori aerieni și consideră necesară o implicare mai mare a instituțiilor publice locale și a operatorilor de turism.

Aeroportul Timișoara îndeplinește cele mai bune standarde din punct de vedere operațional și al siguranței, dar acest lucru nu este suficient pentru companiile aeriene  ca anumite rute să fie profitabile. Dorim să îi asigurăm pe pasageri că purtăm constant discuții cu operatori aerieni pentru a identifica rute aeriene eficiente din Timișoara, așa cum am făcut de altfel și cu Ryanair (care în septembrie 2016 a deschis prima bază din România la Timișoara), dar, considerăm că este necesară o implicare mai susținută a operatorilor de turism locali, a instituțiilor publice locale, a operatorilor de evenimente culturale, sportive și muzicale, pentru a face atractivă regiunea Banat și în consecință să fie disponibile mai multe zboruri, spre destinații cât mai diferite și mai mulți pasageri”, mai transmit reprezentanții aeroportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here