Cercetați pentru furtul mai multor țevi metalice

Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei, în urma investigațiilor efectuate, au identificat doi tineri, de 22 și 25 de ani, bănuiți de furtul a 10 țevi metalice ce susțineau gardul împrejmuitor al unui parc petrolier.

În noaptea de 12 spre 13 februarie, aceștia ar fi sustras 10 țevi metalice ce susțineau gardul împrejmuitor al unui parc petrolier situat pe raza localității Calacea. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților parcului petrolier.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here