Concerte de Zilele Avionului la Buziaș. Andrei Păunescu, printre invitați speciali

Sărbătoare la Buziaș în acest sfârșit de săptămână. Timișenii sunt invitați la cea de-a doua ediție a „Zilelor Avionului”.

„Zilele Avionului” debutează sâmbătă 30 iulie, ora 17  și se încheie duminică seara. Programul muzical va cuprinde genurile folk în seara de sâmbătă și  blues-rock în după-amiaza de duminică. Sâmbătă de la ora 19 vor cânta la Buziaș, Andrei Păunescu, Magda Puskas și Vasile Mardare, iar duminică de la ora 18 vor urca pe scenă Trupa Cu Asar – Buziaș, Trupa Rock Abil – Timișoara și Trupa Springtime Band din Lugoj.

Evenimentul se dorește a fi deveni unul tradițional, organizat pentru iubitorii de muzică bună și care să completeze astfel celelalte evenimente ( Festivalul Zilele veverițelor sau Festivalul Papricașului și vinului) organizate pentru promovarea stațiunii Buziaș, spune Ioan Hudrea, inițiatorul evenimentului.“ Dorim ca acest eveniment să crească de la ediție la ediție , credem că pentru a doua ediție am reușit acest lucru datorită vedetelor folk care concertează pentru prima dată la Buziaș și datorită atragerii în organizarea evenimentului a Primăriei Buziaș – reprezentata de primarul Sorin Munteanu- precum și a Asociației pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, cărorara le mulțumesc că au înțeles importanța acestui eveniment atât pentru staţiune cât și pentru oraş”, transmite Ioan Hudrea.

Sâmbătă de la ora 17 va avea loc o demomnstrație de arte marțiale, de la 18 – Kangoo Jumps cu Diana, iar de la 19 – concert muzică folk: Andrei Păunescu, Magda Puskas, Vasile Mardare.

Duminică, 31 iulie, de la ora 16 va avea loc o demonstrație aviatică AERO WEST, 16.30 – demostrație lupte libere –copii, ora 17 – micii balerini, 17.15 – Zumba fitness cu Diana (invitat special Hefel Lorens), de la ora 18 – Concert muzică blues- rock: Trupa Cu Asar – Buzias, Trupa Springtime Band- Lugoj, Trupa Rock Abil- Timișoara.

În timpul evenimentului va avea loc o expoziţie de pictură cu tematica  „Parcul cu platani”  a pictorului buzieşean VIO COMAN, iar fundalul muzical va fi asigurat de DJ Johnny.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltarea zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și Terasa „La Aeroport”.

Avionul este  amplasat în spatele Hotelului Silvana din Buziaș, la circa 50 de metri de strada principală din orășelul timișean. Modelul este un Lisunov, care copiază aproape identic mult mai celebrul Douglas DC3 al aviaţiei americane, poreclit “Dakota”. Aparatul de zbor a fost adus la Buziaș în anul 1978 în stare de funcţionare şi a fost amenajat ca “AVIABAR” în parcul băilor. Reamplasarea lui din anul 1986 în apropierea Hotelului Silvana se părea pentru mult timp a fi “condamnarea lui la moarte”, cu atât mai mult cu cât după 1990 avionul-bar a intrat în paragină. Mai mult decât atât, aparatura de bord a fost furată, dispărând și elemente ale cozii, proiectoarele montate în aripi, mobilierul, ușa etc.

În anul 2005, s-au găsit investitori care au avut curajul să pună în valoare acest inedit obiectiv turistic , avionul fiind preluat de o firmă din Buziaş. Aeronava a fost reamenajată complet la interior, unde acum funcţionează în sezonul rece un bar cu 24 de locuri şi sub avion a fost construită o modernă terasă de vară cu capacitatea de 100 de locuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.