Contrabandist de țigări, prins de jandarmi în piața Iosefin din Timișoara

Spread the love

Jandarmii din Gruparea Mobilă Timișoara au fost în „vizită”, astăzi, în zona pieței Iosefin. În urma acțiunii pe care au făcut-o, aceștia au confiscat 170 de pachete de țigări de contrabandă. Dacă ar fi fost vândută, marfa ar fi valorat ceva mai mult de 2000 de lei.

Jandarmii care au fost marți, 3 septembrie, în piața Iosefin, au observat contrabandistul în jurul orei 8.00. Țigările erau transportate într-o sacoșă, iar la vederea echipajului de jandarmi, bărbatul a început să aibă un comportament suspect.

În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că este vorba de un bărbat de 60 de ani din Deta. Cum era de așteptat, nu avea documente pentru țigările deținute, astfel că marfa i-a fost confiscată, iar contrabandistul a fost sancționat.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here