Cornel Sămărtinean, deputat de Timiș: PMP respectă democrația!

Proiectul de lege inițiat de PMP privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, respectiv PL-x nr. 288/2016- Proiect de Lege pentru modificarea art.101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, adoptat tacit de Senat, a fost „uitat” în sertarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților din data de 5.02.2018, în condițiile în care pe 7.11.2018 a fost introdus la votul final în Camera Deputaților, cu propunere de respingere. Deoarece, propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi, proiectul de lege a fost retrimis pentru o nouă dezbatere la comisiile de specialitate, urmând ca apoi să revină la vot final în plen. La aproape un an de zile ne punem firesc întrebarea de ce Biroul Permanent nu a respectat procedurile legislative cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaților și nu a introdus până acum acest proiect pe ordinea de zi a plenului?

În noiembrie 2018, PSD și UDMR și-au dorit un vot pozitiv în plen, deoarece raportul comisiilor respingea organizarea alegerilor pentru primari în două tururi. Menționez faptul că atunci ALDE a votat alături de opoziție în Camera Deputaților în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, întorcând la comisii modificarea Legii alegerilor locale.

Subliniez faptul că prin această iniţiativă legislativă PMP propune modificarea Legii Alegerilor Locale astfel încât alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin. Se respectă astfel principiul sacru al democraţiei, pentru aleşii de asemenea importanţă votul să fie de 50% plus unu, şi nu 12-18 sau 20%. PMP a fost inițiatorul campaniei “Alegem primarul în două tururi”, demers prin care a reușit strângerea a peste un milion de semnături pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi de scrutin. PMP a desfășurat această campanie din nevoia de a repara erori legistative care au făcut ca democrația din România să fie afectată în mod direct. Una dintre aceste erori este alegerea primarilor într-un singur tur, despre care constatăm că este o eroare politică. În primul rând, un partid mare cum este PSD își garantează consolidarea și postamentul pe baza căruia obține scoruri foarte mari la următoarele alegeri. PMP consideră imperios necesar revenirea la sistemul alegerii primarului în două tururi de scrutin, soluţie legislativă şi tehnică care asigură un grad mai ridicat de legitimitate democratică pentru persoana aleasă, dar şi o corectitudine mai mare în desemnarea gospodarului comunităţii locale.

Începem o nouă sesiune ordinară a Camerei Deputaților, și de aceea trag un semnal de alarmă partidelor din opoziția parlamentară astfel încât să ne mobilizăm asupra necesității adoptării acestei inițiative legislative și să încercăm să convingem cât mai mulți colegi că principiul reprezentativității e obligatoriu într-un stat democratic. Nu mai putem continua cu primari aleși de doar 10% din populația unei comunități, oameni nereprezentativi, conducători nelegitimi care gestionează destinele românilor și, implicit destinul țării noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here