Cum te afectează masca de protecţie? Iată 5 măsuri pe care TREBUIE să le iei pentru a nu-ţi distruge tenul!

Extrem de necesară, masca de protecţie împotriva COVID-19 poate avea efecte negative asupra pielii feţei, avertizează medicii. În mod paradoxal, deşi este utilă pentru protejarea sănătăţii, favorizează apariţia mai multor afecţiuni ale tenului. 

Iată ce poţi face pentru a preveni afecțiunile pielii!

Dacă este purtată un timp îndelungat, masca de protecţie provoacă inflamaţie, roşeaţă, eczemă, uscarea tenului sau acnee, din cauză că respiri într-un spaţiu închis, în care se formează un mediu umed, plin de transpiraţie şi sebum. Totuşi, aceasta îţi protejează sănătatea şi nu poţi să nu o foloseşti, în special când intri într-un magazin, în mijloace de transport în comun sau în orice spaţiu public închis. Însă, dacă iei măsurile potrivite, toate efectele care dăunează pielii pot fi evitate. Iată câteva obiceiuri, pe care ar trebui să ți le însușești chiar de astăzi, pentru a-ţi proteja tenul:

  • Spală-te pe faţă înainte şi după folosirea măştii de protecţie – astfel, îţi pregăteşti tenul pentru a fi hidratat, înainte de o pune pe faţă, iar ulterior, după ce revii de afară, îl curăţi de praf, sebum şi alte impurităţi, care s-au adunat din aer. Pentru a-i menţine fermitatea, este bine să foloseşti apă călduţă sau rece, nu fierbinte, pentru a nu avea un ten uscat.
  • Hidratează-ți fața zilnic este extrem de important ca, în rutina de îngrijire, să foloseşti o cremă de faţă hidratantă atât dimineaţa, cât şi seara, indiferent dacă tenul tău este uscat sau gras. Specialiştii recomandă folosirea a două creme diferite, una de zi şi una de noapte, pentru a hidrata corespunzător pielea şi pentru a preveni îmbătrânirea acesteia.
  • Exfoliază-ți faţa periodic – pentru ca pielea să poată absorbi crema hidratantă, este indicată exfolierea tenului o dată sau de două ori pe săptămână, fie cu produse din comerţ, fie cu măşti naturale, făcute în casă. Astfel, celulele moarte sunt eliminate, iar tenul devine fin şi luminos. 
  • Foloseşte cremă cu SPF – chiar dacă jumătate din faţă îţi este acoperită de masca de protecţie, o cremă de faţă, care te protejează de razele ultraviolete, este mai mult decât esenţială. Este recomandat să foloseşti una cu factor de protecţie minimum SPF 30 şi să o aplici cu cel puţin 15 minute înainte să ieşi din casă.
  • Machiază-te mai puţin sau chiar deloc – un ten încărcat cu make-up, în special cu fond de ten şi pudră, favorizează creşterea nivelului de umiditate sub mască, aşa că ar fi mai bine să optezi pentru un machiaj natural. Ai putea, de exemplu, să îţi pui ochii în evidenţă cu farduri de pleoape, creion şi rimel.

Măsurile de protecție a pielii feţei pot fi aplicate atât de către femei, cât şi de către bărbaţi. Contrar percepţiei generale, dermatologii le recomandă și domnilor să acorde importanţa cuvenită acestui aspect, mai ales dacă poartă mască. Aşa că, folosirea unei creme hidratante, cu factor de protecţie solară și exfolierea periodică a tenului nu sunt obiceiuri benefice doar pentru doamne.

În contextul actual, să ai grijă de sănătatea ta trebuie să devină o prioritate. Astfel, pentru că nu este recomandat să renunţi la masca de protecţie, este indicat să aplici măsurile de îngrijire a tenului. În cele din urmă, să previi este cel mai sănătos obicei!

 

Sursa foto: Shutterstock.com

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here