Cum va fi vremea în Joia Mare

Astăzi, 21 aprilie 2022, meteorologii anunță că temperaturile vor crește, comparativ cu cele resimțite în zilele anterioare. Valorile maxime ale zilei se încadrează între 10-19 grade Celsius, în timp ce minimele se situează între -1-+8 grade Celsius.

ANM transmite că vremea de astăzi va fi una mai caldă, astfel că temperaturile vor fi mai ridicate față de cele cu care eram obișnuiți în zilele anterioare. Această creștere va fi resimțită mai ales în zonele de sud și vest ale țării. Mai mult, în unele zone, maximele din termometre se vor apropia de normalul perioadei în care ne aflăm.

Cerul va fi variabil, dar cu unele înnorări temporare, în timp ce local pot apărea precipitații sub formă de ploi, în special în regiunile nord-estice și estice ale României. Pe timpul nopții, precipitații pe arii restrânse sunt așteptate și în vestul și sud-vestul țării.

La munte, specialiștii în meteorologie anunță precipitații mixte, în vreme ce vântul va sufla slab sau moderat, cu intensificări în zonele de creastă. În sud-estul, centrul și nordul țării, vântul va suferi intensificări.

Temperaturile maxime ale zilei se încadrează între 10-19 grade Celsius, în timp ce minimele se situează între -1-+8 grade Celsius.

Prognoză Timişoara: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 6 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here