Cumpărarea brazilor, pe ultima sută de metri. Ce preferințe au timișorenii

0
92

Naturali, artificiali, mari sau mici, argintii, stufoşi sau în ghivece. Oferta de brazi de anul acesta este pentru toate gusturile şi buzunarele.

Pomii de Crăciun au apărut mai repede decât zăpada. Comercianţii au scos la vânzare brazi de toate felurile. Cei mai mulţi sunt din Danemarca, Austria, Germania, Ungaria şi Italia. Sunt şi de provenienţă autohtonă.

Anul acesta, preţurile sunt pentru toate buzunarele. Îi găsiţi la 50 lei în până la 350 lei în hypermarketuri, iar în piețe oferta porneşte de la 20 lei şi ajunge până la 300 lei, în funcţie de mărime şi calitate.

Cumpărăturile se fac pe ultima sută de metri, în speranță ca oamenii pot beneficia de o reducere pentru achiziționarea pomilor de Crăciun. Însă, sunt câțiva care au optat și pentru brazi din hypermarket.“Îmi place să fie natural în casă. M-am gândit și la varianta cu un brad artificial, dar parcă nu e mirosul și atmosfera de sărbători pe care o știm din copilărie”, “Sunt aceleași prețuri, ca în fiecare an, nici mai scumpe nici mai ieftine. Am cumpărat mai mult pentru nepoțel”, “Chiar voiam sa vad care sunt preturile. Brad natural aș vrea. Am ales unul așa micuț, ca pentru pensionari”, spun câțiva timișoreni.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here