Dănuț Dincă dă semne de recuperare! În câteva săptămâni poate fi externat

Veste bună! Tânărul rănit grav în accident de circulație în județul Hunedoara dă semne de recuperare. Dănuț Dincă, în vârstă de 32 ani, a ieșit din comă, a suferit o operație complicată, iar acum are promisiuni din partea medicilor că în maxim două săptămâni poate pleca acasă.

Eforturile disperate ale prietenilor tânărului au dat roade. Aceștia au deschis un cont bancar, unde cei care doresc să contribuie la salvarea lui Dănuț Dinca pot dona o sumă de bani. Oameni cu suflet mare nu au rămas indiferenți la tragedia lui, și au încercat să-l ajute câte puțin. Astfel, au donat în contul bancar sume de bani care să-i folosească acestuia pentru recuperare și medicamente. “Starea lui Dănuț e bună, spre foarte bună. S-a recuperat până acum nesperat de bine, este optimist. Își dorește foarte mult să meargă acasă. Va urma o perioadă importantă de recuperare, având în vedere lovitura de la picior. Mulțumește tuturor celor care au contribuit la acest ajutor și le va mulțumi și personal atunci când va putea. Sunt foarte mulți prieteni, chiar și cei care nu l-au cunoscut au contribuit și l-au ajutat să treacă peste acest moment foarte greu. Unii oameni au donat și 200 de euro, ceea ce înseamnă foarte mult pentru el. Acești bani îi folosesc pentru recuperare. Are promisiuni de la medici că în două săptămâni să fie externat. Dar trebuie găsit pe cineva pe partea de recuperare să-l ajute. Vedem dacă se va face la Timișoara sau la Deva, Petroșani”, susține Alin Cristea, prietenul cel mai bun al lui Dănuț.

Reamintim, tânărul a fost implicat într-un accident rutier în urmă cu o lună. Potrivit oamenilor legii, Dănuț Dincă în timp ce conducea un autoturism între localităţile Pui şi Livadia din județul Hunedoara, a pierdut controlul volanului într-o curbă, a pătruns pe contrasens şi a lovit un parapet de beton al unui podeţ, iar apoi s-a răsturnat. Acesta se afla singur în maşină şi a fost transportat în stare gravă la Spitalul din Petroşani. De aici a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Judeţean Timişoara.

În continuare, cei care doresc să-l ajute financiar o pot face direct în contul bancar deschis de mama acestuia.

Nume : Viorica Olga Marcela Dinca

Lei : RO20RZBR0000060018899513

Euro: RO63RZBR0000060018899515

danut Dinca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here