Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat e o aplicație numită DSU, care ar putea ajuta persoanele aflate la ananghie și vor să alerteze autoritățile cu privire la situațiile de urgență pe care le întâmpină în viața cotidiană. Aceasta are rolul de a pregăti populația să facă față situațiilor de urgență prin accesul la informație, alerte și educație.
Cu ajutorul acestei aplicații oamenii vor putea afla noutăți despre activitatea autorităților din cadrul DSU și trimite notificări utilizatorilor. Aceștia pot trimite fotografii și videoclipuri în cazul în care sunt martorii unui incident nefericit care necesită intervenția autorităților.“Instalează aplicația DSU și fii la curent cu tot ce se întâmplă în România în domeniul sistemului de urgență, primește alerte despre situațiile de urgență, trimite imagini sau clipuri video dacă ești martorul unei situații de urgență, pentru a ajuta echipele de intervenție și învață cum să faci față dezastrelor”,transmit reprezentanții ISU Banat.
Aplicația poate fi descărcată din Google Play Store aici: http://bit.ly/26rF2w4 și din App Store aici: http://apple.co/1rfuPTa.