Deputatul Pavel Popescu: “Acest buget este al promisiunilor, care ascunde puțină minciună”

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, cere Guvernului Grindeanu să aloce fonduri pentru proiectele Timișoarei și ale județului. Acesta spune că este nevoie de o Sală Polivalentă de 16 mii de locuri, un bazin de înot olimpic și un nou stadion.

Potrivit edilului, proiectele acestea nu necesită bani mulți. “Nu e nevoie de bani mulți în aceste etape pregătitoare. La niciunul dintre aceste trei obiective nu se ajunge la execuție. Se pune problema din 2018 încolo”.

În plus, primarul susține că racordul de autostradă de la Sânandrei nu este prevăzut în buget, astfel că parlamentarii PNL  de Timiș au solicitat alocarea unor fonduri și pentru acest proiect.

De cealaltă parte, deputatul PNL de Timiș, Pavel Popescu este de părere că bugetul României pe anul 2017 este unul al promisiunilor. Potrivit acestuia, în buget sunt prevăzuți bani pentru primării, pe care Guvernul nu îi va putea aloca. “Acest buget este al promisiunilor, care ascunde puțină minciună. Așa cum spune colegul meu Marilen Pirtea, care se află în Comisia de buget, veniturile pe 2017 sunt proiectate undeva la 31, 3 %, în timp ce cheltuielile sunt 34,2% . Dacă se va continua în acest ritm, în a doua jumătate a lui 2017, România se va împrumuta din surse externe. Avem proictele orașului nostru care se derulează într-o anumită direcție. Atunci când vorbim despre județ, vorbim despre primari. Astfel, primarilor din România li s-a promis 31,3 miliarde de euro prin credite de angajament. Dar în același timp, cei care au făcut bugetul au spus că nu se pot face plăți decât în valoare de 2,3 miliarde euro. Adică de zece ori mai puțin”, explică deputatul Pavel Popescu.

Trei amendamente în ceea ce privește bugetul României pe 2017 vor fi depuse în Parlament din partea PNL Timiș. Este vorba de deputații Marilen Pirtea, Ben Oni Ardelean și Pavel Povescu și senatorul Alina Gorghiu. “Activez în două Comisii: de Sănatate și Tehnologia informației și comunicării. Vreau ca deputat de Timiș să mă asigur că aceste reforme se vor întâmpla, chiar și cu o guvernare de stânga. Și tot ce s-a promis în sănătate pentru acest județ, se va produce. Cred că Timișoara are nevoie de un spital regional. (…) O mare temere pentru județ este palierul investițiilor. Opt milioane de euro pentru Timiș, mi se pare o jignire. Aceștia sunt banii care ni s-au dat nouă în județ. Noi suntem gata să stăm la masa dialogului. Vă mărturisesc că în Parlament mă întâlnesc cu colegii de la PSD, ne strângem mâna și discutăm cum am stat la masă pentru județul Timiș. Fac apel la toți deputații și senatorii de Timiș ca în aceste zile când bugetul se pune pe hârtie, să ne adunăm și noi să facem amendamentele necesare și să ne luptăm pentru județul Timiș”, mai spune Pavel Popescu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here