Deputatul Pro România, Adrian Pau îl numește pe primarul Robu, ”omul foarfecă”, după ce a tăiat cablurile de pe stâlpi

”Omul foarfecă – Nicolae Robu continuă să creeze haos în Timișoara”, spune deputatul Pro România, Adrian Pau.

După nenumărate șantiere deschise concomitent, sute de semafoare instalate fără nicio logică, îngreunarea procedurilor în Primăria Timișoara și multe altele, de această dată s-a hotărât să taie de unul singur cablurile de internet, telefonie mobilă și televiziune, spune Pau. În urma acestei inițiative, mii de timișoreni, instituții publice și societăți comerciale au rămas fără serviciile amintite.

Ideea îngropării acestor cabluri este lăudabilă mai spune deputatul, însă modul în care Nicolae Robu a decis să treacă la fapte este unul demn de filmele de comedie. Deși edilul Timișoarei spune că operatorii de servicii au fost notificați, este inadmisibil ca un astfel de gest să fie făcut într-un asemenea mod, fără un calcul al pagubelor produse.

Cum pagube suficiente au fost deja făcute, îi solicităm primarului Nicolae Robu să oprească această operațiune de tăiere haotică a cablurilor și să găsească o metodă prin care timișorenii să nu aibă de suferit de pe urma acțiunilor sale. Există instituții publice aflate în blocaj total, societăți comerciale care nu își pot desfășura activitatea și totul din cauza unei idei deloc strălucite a vremelnicului primar al Timișoarei”, spune Adrian Pau, deputatul Pro România.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here