Vacanța de vară s-a încheiat, iar copii se întorc pe băncile școlii. Elevii și preșcolarii au început, astăzi, noul an școlar. În Timiș, peste 90.000 de elevi au pășit pragul unităților de învățământ, cu zâmbete și cu florile în mână.
Prima zi a noului an şcolar a fost una festivă, cu flori dăruite de copii dascălilor, cu bucurie şi discursuri din partea directorilor de la unităţile de învăţământ. La ceremonia de deschidere a noului an şcolar de la Liceul J. L. Calderon au participat elevi şi profesori şi oficialităţi: primarul Timişoarei, Nicolae Robu, inspectorul şcolar general, Aura Danielescu, Consulul Spaniei la Timişoara, Jose Manuel Vinals, precum şi înalte feţe bisericeşti. “Mă regăsesc și eu, deși au trecut foarte mulți ani, așa în spate unde sunteți voi, însă cu bucurie mă uit la voi”, spune Aura Danielescu, inspector general școlar.
De exemplu, Liceul Calderon a fost complet reabilitat, iar lucrările au fost finalizate în această vară. Elevii vor putea învăţa în clase şi laboratoare noi dotare ca-n occident. “Sunt momente de foarte mare încărcătură emoțională pentru copilașii care pășesc pentru prima dată pe porțile unei școli, pentru cei ajunși în ultimul an de studii, pentru părinți, profesori. Constatăm că avem în fața o nouă provocare, extrem de mare greutate, noi profesorii și părinții în egală măsură. Cred că suntetm cu toții fericiți să vedem că spațiile de învățământ de la un așa liceu de prestigiu sunt dotate tehnic, la cel mai înalt nivel. În fiecare clasă o să vedeți video-proiectoare, tot ce este mai modern în domeniul tehnologiei”, a transmis edilul Nicolae Robu.
În Timiș există 595 de unități de învățământ de stat și 28 private. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în mediul urban sunt 189 de unități de stat și 27 private, iar în mediul rural funcţionează 406 unități de învățământ de stat și doar o singură unitate de învățământ privată.
Anul şcolar 2016-2017 începe pe data de 12 septembrie 2016, se încheie pe data de 31 august 2017 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează: Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017.
Cursuri – luni, 12 septembrie 2016 -16 decembrie 2016
15 septembrie 2016- zi dedicată festivităților pentru deschiderea anului școlar 2016-2017
În perioada 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 17 decembrie 2016 – duminică, 8 ianuarie 2017
Cursuri – luni, 9 ianuarie 2017 – vineri, 3 februarie 2017
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 4 februarie 2017 – duminică, 12 februarie 2017
Semestrul al II-lea are 17 săptămâni dispuse în perioada 13 februarie 2017-23 iunie 2017
Cursuri – luni, 13 februarie 2017 – vineri, 14 aprilie 2017
Vacanţa de primăvară – miercuri, 19 aprilie 2017 – duminică, 30 aprilie 2017
Cursuri – marți, 2 mai 2017 – vineri, 23 iunie 2017
Vacanţa de vară – sâmbătă, 24 iunie 2017 – duminică, 10 septembrie 2017
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca, prin manifestări specifice, ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației, ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului și 1 Iunie – Ziua copilului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar.
Pentru învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal:
17 octombrie 2016 – 2 decembrie 2016
27 februarie 2017- 31 martie 2017
15 mai 2017 – 9 iunie 2017