Amenzi pe bandă rulantă în Timiș. În zilele de weekend, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cursul zilei de sâmbătă, între orele 10.00 – 16.00, a fost folosit un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviație pentru supravegherea traficului rutier. Astfel, polițiștii au sancționat 12 abateri privind depășirea vehiculelor.

În perioada 19 – 21 august, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare. Astfel, poliţiştii au întocmit 4 dosare penale şi au aplicat 256 de  sancţiuni contravenţionale, dintre care 142 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 24 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

În plus, au fost reţinute în vederea suspendării 28 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză și conducerea sub influența alcoolului. Au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Articolul precedentTineri sancționați pentru turarea motoarelor și efectuarea de drifturi în miez de noapte
Articolul următorHoți prinși în tren de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.