Exercițiu de alarmare în Timiș! Încep să sune sirenele  

0
41

Se dă alarma în Timiș! Nu trebuie însă să vă speriați pentru că este vorba despre un exercițiu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. În cadrul acestuia vor fi testate și verificate echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

Sub denumirea PROCIV 2017, exercițiul se desfășoară în mai multe orașe din țară, iar vineri, vor porni alarmele și în vestul țării. În mai multe localități din județ va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

În perioada vizată, locuitorii județului Timiș vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00 – 15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma EXERCIȚIU”, transmit reprezentanții ISU Banat.

La nivelul județului Timiș, există un număr de 148 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here