Fântână cu lumini și muzică în Parcul Botanic. În ce stadiu se află proiectul

Municipalitatea timișoreană va construi o fântână ornamentală, muzicală în Parcul Botanic. Potrivit primarului Nicolae Robu, fântâna cu lumini și muzică ar trebui să fie inaugurată anul viitor.

În prezent a fost aprobată tema de proiectare şi a fost demarată procedura pentru încredinţarea realizării proiectării şi studiului de fezabilitate în vederea realizării unei fântâni ornamentale multimedia/muzicale în Parcul Botanic. Anul viitor se doreşte începerea lucrărilor, deoarece prin realizarea acestei investiţii Parcul Botanic şi zona învecinată va deveni atracţia principală a oraşului, nu doar în seri obişnuite, ci şi cu ocazia unor evenimente speciale. Potrivit conducerii Primăriei Timișoara, se vor urmări proiecţii laser şi video, spectacole multimedia de amploare sau concerte live. “În această locație, Parcul Botanic,  am aprobat tema de proiectare și se va realiza rapid studiul de fezabilitate și vom scoate la licitație execuția, astfel ca în 2017 să puteam avea și acest sistem care va atrage turiști și care ne va bucura pe noi, pe timișoreni”, transmite edilul.

Fântâna arteziană va avea un bazin de 60mx30m, o adâncime de 0,7 m. Bazinul va fi parţial suprateran, jocurile de lumini vor fi spectaculoase. În jurul jetului central se va realiza o perdea de “ceaţă”, prin intermediul unor duze care vor arunca apa foarte sus. În centrul bazinului va fi un “ecran de apă” pe care se pot proiecta imagini video şi laser.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here