Universitatea de Medicină și Farmacie, gazda Simpozionului International TIMMED

Eveniment important în aceste zile la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara. Este vorba despre cea de-a cincea ediție a Simpozionului International TIMMED (Timișoara Medical Education Days) 2016.

Fiind unul dintre cele mai mari evenimente internaționale, dedicat în exclusivitate educației medicale, TIMMED va reuni atât studenți, cât și profesori invitați din țări precum Austria, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Ungaria, Republica Moldova, Serbia și România.

Evenimentul se va desfășura în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara. Pe durata acestor zile vor fi desfășurate workshopuri, sesiuni plenare și ateliere informative în domeniul educației medicale, care au scopul de a schimba mentalitatea actuală din învățământul medical românesc.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here