Festivalul de Muzică Veche a ajuns la ediția a XVI-a

Festivalul de Muzică Veche Timişoara, menit să aducă în patrimoniul cultural o mărturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor din renascentismul și barocul muzical, se apropie de startul ediției cu numărul XVI.

Publicul va face cunoștință, în perioada 12 octombrie – 26 noiembrie 2022, cu creații muzicale prea puțin știute şi instrumente la care nu se mai cântă de sute de ani, cu surprinzătoare asocieri de sonorităţi şi relevante contextualizări istorice.

Ediția din acest an aduce în prim plan peste 60 de artiști din țări precum Franța, Italia, Germania, Olanda, Norvegia, Belgia și Ungaria. Muzicienii vor interpreta lucrări scrise între secolele XIV-XVIII de către compozitori precum Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel, Santiago de Murcia, Andrea Falconieri, Carlo Gesualdo, Henry Purcell și alții.

Festivalul de Muzică Veche Timişoara este singurul organizat de Filarmonica Banatul Timișoara care se desfășoară exclusiv în afara instituției. Astfel, în acest an, publicul este invitat să se lase purtat de acordurile muzicii vechi în minunatul spațiu al Centrului Reformat Noul Mileniu, ce va fi pus în valoare de intrumente din perioada renascentisă și barocă, precum: clavecin, viori și arcușe baroce, lăută, viola da gamba, chitară barocă.

Cele opt concerte din cadrul evenimentului au loc în zilele de 12, 17, 20 octombrie și 3, 8, 12, 23, 26 noiembrie, toate cu începere de la ora 19:00.

Evenimentul este coorganizat de Societatea Musica Antica, al cărui director este Codrin Emandi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here