FOTO: Magie şi iubire, la Carnavalul de la Veneţia

Spread the love

venetia6

Veneţia este o experienţă copleşitoare în orice anotimp, dar parcă cel mai mult îşi pune în valoare farmecul de oraş al iubirii, al artei şi al măreţiei, în luna februarie. Pentru că atunci, aici se celebrează cel mai faimos Carnaval din Europa, un spectacol stradal de neuitat, în care oricine poate intra în pielea personajelor preferate, oricine poate lăsa departe povara de zi cu zi a vieţii cotidiene şi se poate transpune, cu uşurinţă pentru câteva zile, într-o nouă identitate. Şi tot în februarie, ce loc mai frumos poate fi pe lume pentru a celebra dragostea, decât într-o gondola ce te poartă alene pe sub poduri unde îndrăgostiţi celebrii au trait cele mai frumoase poveşti de iubire?

Agenţia de turism Ultramarin v-a pregătit pentru luna februarie o excursie încântătoare, în care veţi simţi farmecul de odinioară al frumosului oraş din spatele unei măşti cochete, la braţ cu persoana iubită în vaporaşele ce străbat canalele misterioase, sau pur şi simplu admirând măreţia unică a ce încă se simte parcă ieşind din ape, a fostei Republici Veneţiene.

venetia5

Călătoria prin Veneţia este o adevărată încântare, iar arhitectura, istoria, pitorescul, turiştii şi nu în ultimul rând emoţiile sunt atât de marcante, încât simţi nevoia să te opreşti aproape la fiecare pas pentru a vedea, înţelege, simţi mai adânc… Dar dacă treci prin Piaţa San Marco şi ajungi pe străduţele înguste la Canal Grande, priveliştea este desăvârşită: marea de turişti parcă se risipeşte iar principala arteră acvatică, ce şerpuieşete în bucle şi serpentine fermecătoare prin centrul vechii Veneţii, mărginind impunătoare palate din vremuri de demult, te aşteaptă să urci într-o gondola tristă sau pe un vaporetto şi să o descoperi pe îndelete.

venetia4

Cea mai frumoasă stradă din lume” cum mai este numit Canal Grande, are patru kilometri şi de-a lungul acestuia una lângă alta şi împresurate de biserici, se ridică prea-bogatele palazzi, care amintesc de perioada de glorie a oraşului (din secolul al XIV-lea până la sfârşitul secolului al XV-lea). Perlele arhitecturale sunt clădiri în stilul veneţian, inspirat din Bizanţ, precum şi în stilul gotic caracteristic îndeosebi Veneţiei. Oraşul este împodobit atât de faţadele palatelor renascentiste, cât şi de grandioasele reşedinţe baroce, decorate cu rozete, ghirlande şi îngeraşi. Chiar dacă multe dintre clădirile de pe Canal Grande şi-au pierdut strălucirea, imaginea faţadelor monumentale ale palatelor este fascinantă. Cum la fel de fascinant este atunci când o iei pe canalele micuţe, pe care nu încape mai mult de o gondola o dată, şi te pătrunde din plin liniştea dintre clădirile vechi, istoria glorioasă dar şi dureroasă a veneţienilor, şi parcă te aştepţi ca o curtezană tristă să apară la un balcon fluturându-şi batista.

venetia2

Oraşul este împânzit de măşti şi suveniruri la tot pasul, care te ademenesc prin ochii goi să le admiri meşteşugul. Totuşi, dacă arta pictorilor de măşti nu satisface gustul turistului pentru cultură, oricare dintre palatele şi bisericile veneţiene sunt adevărate muzee de artă de o valoare inestimabilă. Palatul Dogilor şi Basilica San Marco adăpostesc comori pe ziduri: Paolo Veneziano, creatorul şcolii de pictură veneţiene, Tintoretto şi Veronese, au pictat maiestuoasele clădiri cu opere unice, nemuritoare, pe lângă care nu poţi trece fără ca sufletul să ţi se cutremure de frumuseţe. Iar celebra Pala d’Oro din Basilica San Marco, amplasată în spatele altarului principal, este o adevărată bijuterie. Pe plăcile de aur decorate cu pietre preţioase se observă 250 de picturi emailate, împodobite cu nestemate şi încadrate într-o ramă veche din argint suflat cu aur.

venetia1

Veneţia are însă farmec mai ales din cauza celebrelor legende ale oraşului şi ale locuitorilor acestuia. Când străbaţi canalele micuţe într-o gondolă neagră (prea neagră, asemănătoare cu un sicriu, cum credeau unii scriitori), gondolierul poate să îţi cânte sau să îţi spună poveşti despre locuri: să îţi arate pe unde a evadat Casanova din închisoare, care sunt locurile unde se ascundeau îndrăgostiţii secolelor trecute, sau să te treacă pe sub Puntea Suspinelor la apus, asigurându-ţi astfel o iubire eternă…

Se spune că măcar o data în viaţă un călător trebuie să ajungă în Veneţia. Agenţia de turism Ultramarin vă invită aşadar să vedeţi frumosul oraş chiar în perioada Carnavalului, o ocazie unică pentru a asista la spectacolul măştilor ce ascund gloria de odinioară a Republicii Veneţiene, dar şi splendoarea lagunei copleşită de iubire, amintind de epoca frumoaselor cutezane şi a celebrilor seducători veşnic îndrăgostiţi.

venetia3

Detaliile acestei splendide excursii le gasiti aici

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here