Fura haine din magazinele din Timișoara. Tânăr prins de polițiști

A furat mai multe articole vestimentare dintr-un magazin și a vrut să se facă nevăzut. Ghinion, însă! A fost imediat prins de agenții de pază.

Polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează cercetări față de un tânăr de 20 de ani depistat de agenții de pază a unor societăți comerciale în timp ce sustrăgea bunuri. La data de 27 august, individul a fost reţinut de agenţii de pază a unui centru comercial, după ce ar fi trecut de casa de marcat având asupra lui mai multe articole vestimentare, a căror valoare nu a fost achitată.

Prejudiciul în valoare de 750 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că tânărul este bănuit si de comiterea unui al furt din societate comercială, la data de 14 august, când, împreună cu alte două persoane ar fi sustras produse cosmetice în valoare de 1500 de lei.

S-a procedat la reținerea pentru 24 de ore a bănuitului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a tânărului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here