Marian Vasile, liderul consilierilor PNL luat la rost de un consilier în ședința de plen a Consiliului Județean Timiș. Discuții aprinse astăzi la CJ, dupa plecarea Georgetei Rus la PMP.
Fosta șefă a organizației de femei din PNL a contestat în instanță ordinul prefectului, cerând să-și poată continua activitatea până la o decizie a instituțiilor abilitate. “Am atacat în instanța de contencios ordinul prefectului, de asemenea am cerut o ordonanță președințială până la rezolvarea pe fond, și am cerut suspendarea ordinului de prefect până la lămurirea demersurilor legale și statutare. Nu poate fi făcută validarea unui consilier pe listă până nu se termină demersurile în instanță. Vă rog să nu puneți pe ordinea de zi validarea următorului pe listă, nu cred că este o grabă așa de mare”, a explicat Georgeta Rus.
Astfel că Marian Vasile, liderul grupului de consilieri PNL, a subliniat faptul că a fost alegerea Georgetei Rus să părăsească partidul PNL. Totodată a cerut ca ordinul prefectului să fie respectat imediat, pentru că ar trebui să aibă statut de executoriu.“Trecerea Georgetei Rus la alt partid a fost un act unilateral de voință care produce efecte conform legii. Există un ordin al prefectului care a constatat această plecare din rândurile PNL și noi trebuie să luăm la cunoștiință un ordin executoriu. Va trebui să discutăm de validarea unui nou component în acest plen. Am discutat cu avocați și mi-au spus că în momentul în care decizia instanței va fi pozitivă pentru doamna Rus, dacă va fi, atunci se va produce schimbarea lui Flaviu Iepan”, a transmis Marian Vasile.
Imediat Georgeta Rus a luat atitudine și l-a sancționat pe acesta, etichetându-l ca fiind o “fetiță”, nu bărbat cum se pretinde. Supărată, i-a cerut lui Marian Vasile să nu inducă în eroare colegii din CJ Timiș. “Ca de obicei, faci mascaradă, din absolut orice. Te-am rugat să fii bărbat, nu fetiță. Vă rog sa nu induceți în eroare colegii din Consiliul Județean. Vorbim de democrație. Am depus acel act pentru că mi-a cerut domnul secretar. Ați presat prefectul pentru radierea mea, ceea ce nu este statutar. Asta am scris în recursul trimis pe adresa PNL. Am trimis demisia, aici în organizația Becicherecu Mic, unde activez de 15 ani și nu am nicio treabă cu alte organizații din acest partid”, a adaugat Georgeta Rus.
În final, Georgeta Rus a părăsit sala de ședințe, iar consilierii județeni au supus la vot proiectul de hotărâre pentru validarea noului membru în CJ, Flaviu Nelu Iepan. Proiectul a fost respins, fiind abordat din nou în ședința de luna viitoare.