Herneacova va gazdui cel mai important concurs de echitatie din Romania!

0
118

Cel mai mare concurs de echitație din România are loc la doi pași de Timișoara. La Herneacova, în perioada, 13-24 septembrie, se va desfășura Herneacova International Jumping, un concurs de sărituri peste obstacole.

Concursul este de 3 stele și este organizat de Clubul de Echitaţie Herneacova sub egida Federaţiei Ecvestre Române şi a Federaţiei Ecvestre Internaţionale, susţinut de sponsorul principal – Casa Rusu.

Pentru a ne asigura că acest concurs este la cel mai înalt standard, am cooptat în stafful de organizare oameni cu o foarte mare experienţă în domeniu. Spre exemplu, preşedintele juriului de arbitri este Damaris Ismalun, din Franţa. De asemenea, tot din Franţa îi avem pe Michel Ismalun, care organizează obstacolele, dar şi pe Pierre Hantz, consultant în echitaţie. Din Italia, îl avem pe Stefano Morriale, unul dintre cei mai buni stable manageri”, a declarat directorul de concurs, Daniel Scornea.

La Herneacova International Jumping vor fi prezenţi peste 200 de călăreţi din 19 ţări din Europa şi Asia şi peste 450 de cai. Concursul va avea 42 de probe, cu nivele diferite de dificultate: înălţimea obstacolelor porneşte de la 1,2 metri şi ajunge la 1,5 metri.

Pentru acest eveniment la Henreacova organizatorii au investit sume importante, și au construit o bază de echitație de cel mai înalt nivel.

Pentru organizarea acestui eveniment am investit sume importante de bani. Am construit această bază la nivelul cerinţelor Federaţiei Internaţionale de Echitaţie. Vorbim despre trei terenuri de concurs, platforme cu grajduri mobile (care au toată infrastructura: apă, canalizare, curent electric), parcări pentru camioanele care vin cu caii, drumuri şi multe altele”, a explicat administratorul Domeniului Herneacova, Andrei Gaşpar.

Nu este prima activitate pe care o sponsorizăm în judeţul Timiş. Ne-am implicat şi în fotbal, şi în judo, dar ce ceea ce se va întâmpla aici în următoarele două săptămâni va fi deosebit faţă de ceea ce am fost obişnuiţi să vedem în ultimii ani în domeniul sportului din România. Acesta este doar începutul unei competiţii care va dura mulţi ani de acum înainte.Le mulţumim organizatorilor pentru că au acceptat să devenim sponsor principal şi credem că acest eveniment va fi mult mediatizat şi că  pe viitor vor fi şi alte competiţii. Nu cred că România a mai reuşit să organizeze o competiţie de un asemenea nivel şi cu o participare atât de numeroasă. Faptul că acest concurs se întâmplă în judeţul Timiş este excepţional şi nu poate decât să ne bucure”, a spus directorul Casa Rusu, Cristian Rusu.

Această locaţie este cu adevărat miraculoasă, pentru călăreţi. Cred că această bază de echitaţie reprezintă o oportunitate foarte mare pentru organizarea multor alte competiţii. Tocmai de aceea, vom aduce aici, câteva show-uri organizate de Longines, care este unul dintre partenerii noştri”, a spus vicepreşedintele FEI, Armagan Ozgorkey.

Noi trebuie să ne asigurăm, în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Federaţia Internaţională de Echitaţie, că tot ceea ce se întâmplă în plan naţional este conform normelor în domeniu. Când am văzut proiectul pentru această competiţie, am fost sigur că va fi un eveniment deosebit. Acum sunt convins că va fi un concurs la un nivel mult mai înalt decât multe ale eveniment pe care le-am văzut în Europa. În România, nu îmi amintesc să fi avut loc vreun concurs de o asemenea anvergură, iar premii atât de mari nu s-au acordat la nicio altă competiţie de echitaţie din ţara noastră”, a precizat preşedintele FER, Vlad Bontea.

Premiile puse în joc sunt de 237.900 de euro:  98.000 de euro – în prima săptămână şi 139.900 de euro – în a doua săptămână.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here