Începe petrecerea în Blașcovici! Sunt sărbătorite Zilele Cartierului

0
30

Primăria Timișoara împreună cu Consiliul Consultativ de Cartier Blașcovici organizează în 4 şi 5 noiembrie “Zilele Cartierului Blașcovici” ediția a IX-a.

Manifestările dedicate zilelor cartierului vor avea loc în vecinătatea parcului “Arhanghelii Mihail și Gavril’ din cartier, între orele 11.00 și 23.00.

Pe lângă programul artistic, oferit de ansamblurile folclorice ”Timișul” și ”Pusta Banatului”, vor avea loc concursuri de șah și pictură pe sticlă şi două campionate de fotbal : Cupa Cartierelor Timișoarei și  Cupa Blașcovici pentru copiii din cartier.

Iată aici programul complet:

SÂMBĂTĂ, 04.11.2017:

-orele 11– 23– ”Sărbatoare Câmpenească” în parcul Arhanghelii Mihail şi Gavril;

  • De la ora 12 se vor desfăşura următoarele concursuri: Campionat de şah rapid, coordonat de Adrian Semenciuc şi arbitrul internaţional Mihai Partenie, în incinta şcolii Gimnaziale nr.19 ” de pe str. A. Movilă; Campionatul ”Cupa Cartierelor” la fotbal, coordonat de fotbalistul Ovidiu Petre, pe terenurile şcolilor aflate în vecinătatea cartierului;
  • De la ora 16 se vor desfăsura urmatoarele activităţi:

-Program artistic susţinut de elevi ai şcolii Gimnaziale nr.19, cordonat de prof. Vasile Ilieş;

-Partea I a concursului de karaoke, coordonat de preot Vasile Bădescu;

-Expoziţia de pictură ”Icoane pe sticlă”, urmată de premierea celor mai bune lucrări, cordonată de diacon George Giurgiu;

  • De la ora 18– Program artistic de jocuri şi cântece susţinute de: Ansamblul Folcloric “Timişul” – tineret; Ansamblul Folcloric“Pusta Banatului” cu Dolores Dongea;
  • De la ora 21– partea a II-a a concursului de karaoke;

DUMINICĂ, 05.11.2016:

-orele 11– 23– Sărbatoare Câmpenească în parcul Arhanghelii Mihail şi Gavril;

  • De la 12 se va desfăşura Campionatul de mini fotbal ”Cupa Blaşcovici”, coordonat de fotbalistul Ovidiu Petre, pe terenul şcolii Gimnaziale nr.11 de pe str. Războieni;
  • De la 16 – Festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor desfăşurate;
  • De la 18Program artistic susţinut de: Ansamblul Folcloric “Timişul” cu participarea soliştilor vocali:Petrică Moise şi Carmen Popovici , Camelia Minţescu, Maria Borţun Popescu, Ancuţa Fleşariu,Camelia Florea, Cornel Brici

 

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here