manifestari 1 decembrie

Saptamana aceasta a avut loc festivitatea de inaugurare a noului punct de lucru a Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș din comuna Giroc.

Pe lângă conducerea inspectoratului, la festivitate au fost prezente numeroase oficialități locale. Printre cei care au răspuns invitației lansate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș s-a numărat prefectul județului Timiș domnul Eugen Dogariu, președintele Consiliului Județean Timiș domnul Titu Bojin, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș domnul Dobra Călin Ionel, primarul comunei Giroc domnul Iosif – Ionel Toma, primarul comunei Moșnița Nouă domnul Sorincău Ioan, șefii instituțiilor publice cu atribuții în domeniul ordinii publice și a securității naționale.

A fost oficiată o slujbă religioasă de sfințire iar apoi oficialitățile prezente au rostit scurte alocuțiuni.

Festivitatea s-a încheiat cu prezentarea unei expoziții statice unde a fost expusă tehnica de intervenție din dotarea punctului de lucru, în acordurile Fanfarei Militare a Brigăzii 18 Infanterie „Banat”.

girocchisoda.com

Articolul precedentCincisute șaptezeci de misiuni la frontiera de stat, 53 de fapte ilegale constatate și amenzi de 17.085 de lei
Articolul următorAnchetă la RATT! Vezi ce sponsorizări s-au făcut în valoare de 100.000 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.