Valoarea totală a proiectelor contractate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Vest a depășit 500 de milioane de euro.
Astfel, până în prezent, la nivelul regiunii au fost contractate 388 proiecte, cu o valoare totală de 501,62 milioane euro, din care 407,98 milioane euro reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.
La Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au fost depuse până la această dată un număr de 910 proiecte în cadrul POR2014-2020.
Sunt investiții care cumulează 1.511,01 milioane euro, cu o valoarea finanțării nerambursabile de 1.307,82 milioane euro.
Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 642,51 milioane euro.
Pe lângă cele 388 de proiecte contractate, alte 172 de proiecte, în valoare totală de 606,65 mil. euro, se află în evaluare/precontractare– 87 dintre acestea au fost transmise spre contractare Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritate de Management pentru POR 2014-2020.
71 de proiecte sunt în rezervă (149,12 mil. euro), iar 279 de proiecte au fost respinse/retrase (253,62 mil. euro).