Lucrarea de doctorat plagiată a lui Cristian Bușoi, acum analizată de conducerea UMF

MARIUS RAICA - rector UMF

A început și la Timișoara investigarea suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a europarlamentarului Cristian Bușoi. Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” a anunțat astăzi că va lua măsurile necesare în această privință.

Reprezentanții Coaliției pentru Universități Curate au făcut o sesizare Universității de Medicină din Timișoara după ce, în urmă cu câteva săptămâni a apărut  în presă un articol referitor la un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Cristian Bușoi, susținută în cadrul UMF Timișoara. “Universitatea, la ora actuală, evaluează teza conform cerințelor pe care le-au ordonat organizațiile Societatea Academică Română și Societatea pentru Universități Curate. Instituţia are de dat un răspuns în termen de o lună. Este o adresă care a venit doar la Comisia de Etică a Universității. Solicitările de transmitere a tezei în format electronic le-am executat, au fost trimise la toate centrele, este un document public, transparent, nu e niciun fel de problemă”, a transmis rectorul UMF, prof. univ.dr. Marius Raica.

În plus, acesta spune că Universitatea de Medicină și Farmacie deține din 2013 un sistem anti-plagiat, care este aplicat tuturor tezelor de doctorat și la 10% din lucrările de licență. Până în prezent, nu a fost descoperită nicio teză de doctorat plagiată. “Avem din 2013 un program pentru plagiat, care are capacitatea de 70 de milioane de caractere, deci este unul dintre cele performanțe. Este aplicat tuturor tezelor de doctorat.Toţi colegii noştri care doresc să-şi verifice lucrările originale înainte de publicare au acces gratuit la acest program şi, în plus, trebuie ştiut că nu sunt obligaţi să o facă. Pentru că ştiţi că plagiatul este o treabă „pe persoană fizică”, pentru a folosi citate din clasici. La tezele de doctorat, de când este aplicat acest sistem nu, nu am avut niciun caz de plagiat. Este vorba şi de o interpretare a acestui soft, pentru că o similitudine de 1,5% este considerată ca falsă”, a explicat rectorul UMF Timișoara.

De cealaltă parte, europarlamentarul Cristian Buşoi susține că nu este vorba de niciun plagiat, ci despre o lucrare la care a lucrat destul de mult. “Sunt convins că, din păcate, multe dintre tezele de doctorat din România au probleme serioase. Nu este, însă, şi cazul tezei mele de doctorat (…) Vă pot spune că lucrarea mea de doctorat este una la care am muncit şi sunt foarte sigur că nu are probleme în sensul în care ar putea fi (formulate-n.r.) acuzaţii de plagiat. Am făcut nenumărate interviuri cu foşti prim-miniştrii, foşti miniştri ai sănătăţii, am analizat programele de guvernare şi capitole de sănătate din platformele electorale ale partidelor”, a declarat, pentru Mediafax, europarlamentarul Bușoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here