Migranti prinsi pe banda rulanta la frontierele din Vestul tarii

0
435

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Deta şi jandarmi din cadrul Jandarmeriei Deta au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în zona de frontieră un grup format din 17 persoane, cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cei în cauză, 6 bărbaţi, două femei şi 9 copii, au fost conduşi la sediul sectorului, pentru cercetări. În urma primelor verificări s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria, au vârste cuprinse între 2 şi 50 de ani şi nu aveau documente asupra lor, în momentul reţinerii. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei şi s-au deplasat pe jos, din Serbia, peste câmp.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii sirieni urmând să fie preluaţi de o echipă operativă din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş.

Şi în data de 03.12.2016, în jurul orei 05:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat, la aproximativ 10 metri de frontiera cu Serbia, un cetăţean turc şi un cetăţean sârb, în vârstă de 18, respectiv 51 de ani. Cetăţeanul turc a declarat că a recurs la această metodă pentru că nu deţinea viză valabilă pentru a intra în România, respectiv a călători în spaţiul Schengen, iar cetăţeanul sârb era călăuza acestuia.
În cauză, faţă de cetăţeanul turc s-a luat măsura cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar faţă de cetăţeanul sârb, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timiş a dipus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here