Moment emoționant la concursul internațional de echitație de la Herneacova! Despre ce este vorba?

0
31

Cea de-a patra zi a concursului internaţional de echitaţie, Herneacova International Jumping, a fost una plină de emoţie. Spectatorii şi membrii juriului au asistat la o ceremonie specială, pregătită de organizatori, pentru a marca momentul retragerii din activitatea sportivă a calului Quinara, care aparţine concurentei Francesca Moldovan.

“Am câștigat foarte multe premii cu ea. Mi-am dat seama din primul moment că este o iapă excepțională. Pot spune că am crescut împreună şi îi datorez ceea ce sunt astăzi ca sportiv. Fără ea, nu aş fi astăzi la nivelul la care sunt. Am participat la concursuri din ce în ce mai dificile, am crescut încet-încet nivelul obstacolelor, de la 115 centimetri la 135 – 140 de centimetri. Apoi mi-am fixat ca obiectiv Europenele, aşa că am început să ne prezentăm la concursurile de calificare, unde am obţinut locuri foarte bune, chiar locul I, a declarat Francesca Moldovan, campiona naţională la României la juniori în 2015.

Quinara, un exemplar deosebit din rasa Holsteiener, are 17 ani iar participarea la concursul internaţional de sărituri peste obstacole de la Herneacova a reprezentat cursa de “adio”. Momentul a fost unul încărcat de emoţie, mai ales pentru Francesca Moldovan, care s-a despărţit de partenera ei, plângând.

Între noi două există o relaţie extrem de strânsă, o armonie. Mă doare sufletul când ştiu că nu voi mai concura niciodată cu Quinara. Sunt convinsă însă că se va bucura de o <<pensie>> liniştită, pentru că o voi lăsa liberă. O voi duce la montă şi sperăm să iasă din ea un mânz frumos, care să devină campion”, a spus Francesca Moldovan cu lacrimi în ochi.

Deşi Ouinara a fost retrasă din viaţa sportivă, Francesca Moldovan îşi va continua evoluţia la Herneacova International Jumping cu calul Zarino 49.

Hernecova International Jumping continuă până pe data de 24 septembrie, cu două zile de pauză (20 şi 21 septembrie).

Competiţia internaţională de sărituri peste obstacole este una de 3 stele şi a adunat la start peste 200 de călăreţi din 19 ţări din Europa şi Asia şi peste 450 de cai.

Premiile puse în joc sunt de 237.900 de euro:  98.000 de euro – în prima săptămână şi 139.900 de euro – în a doua săptămână.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here