Moment istoric. Aradul și Timișoara au bătut palma pentru un viitor comun. Se mizează pe dezvoltarea unei zone metropolitane a celor două municipii

În urma dezbaterilor Conferinței „Dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara” coordonate de Universitatea de Vest din Timișoara și în contextul lansării documentului strategic „România Competitivă”, cele două municipii s-au alăturat astăzi într-un concept comun. Primarii celor două orașe au semnat o rezoluție conform căreia administrațiile se angajează în a lucra la dezvoltarea metropolitană comună din punct de vedere economic, social și teritorial, având ca țintă atingerea unei populații de un milion de locuitori și creșterea calității vieții acestora.

DSC_3846

Pornind de la sinergiile posibile și de la setul de valori comune, tradiționale și moderne, identificate de organismele consultative ale celor două municipii, au rezultat beneficiile și avantajele pentru zona de dezvoltare metropolitană Arad – Timișoara. Astfel, se realizează „unitatea în diversitate” și crearea unui pol major de dezvoltare la nivel european.

Relația partenerială prevede profilarea pe domeniul științei și tehnologiei, ca viitor brand al zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara și specializarea inteligentă, valorificând avantajele competiționale ale Regiunii Vest, în acord cu Strategia Regională de Specializare Inteligentă.

DSC_3858

Reprezentanții autorităților locale ale celor două municipii vor depune toate diligențele pentru:integrarea priorităților zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara în strategiile naționale, regionale, județene și locale; includerea și pregătirea unui proiect pilot de Investiții Teritoriale Integrate pentru ciclul financiar 2021-2027; alocarea de resurse din bugetul național (programe de asistență tehnică) pentru accelerarea implementării conceptului; corelarea priorităților de investiții strategice ale unităților administrativ-teritoriale cu obiectivele zonei de dezvoltare metropolitană comună, în baza unui plan de acțiune integrat; elaborarea unui Master Plan pentru dezvoltarea zonei.

Evenimentul a fost rezultatul comun al eforturilor depuse de instituții locale, regionale și naționale, având loc în cadrul ERMAS 2016 – Conferința Științifică Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate. ERMAS 2016 se desfășoară în perioada 1-3 august, iar sfera participanților este formată din economiști români afiliați unor universități străine / instituții de cercetare din afara țării, precum și colegi ai acestora care activează în România. Inițiative similare au fost implementate cu regularitate în alte țări europene, cum ar fi Franța, Germania, Grecia sau Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here