Nicolae Istrat, președinte ALDE Lugoj: ”Lugojenii au nevoie de oameni de acțiune, ca orașul să se dezvolte”

0
27

Cetățenii municipiului Lugoj se confruntă cu o mulțime de probleme care par a nu-și mai găsi rezolvare.

Nicolae Istrat, președintele ALDE Lugoj a punctat aspectele la care lugojenii așteaptă de mult o soluție. Pe lângă angajamentul de a le face cunoscute, președintele ALDE Lugoj promite să și acționeze.

De prea multă vreme lucrurile stagnează. De la dumneavoastră, presa, până la fiecare cetățean cu care am stat de vorbă, toți sunteți nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acum cu serviciul de salubritate. Mulți spun că în ultimul an această problemă a devenit apăsătoare. A trebuit să vină Garda de Mediu ca să constate că avem rampe de gunoi clandestine. Gunoi care nu este ridicat și nu este transportat. În sezonul de vară problema devine serioasă, pentru că este un focar de infecție, iar mirosul se răspândește în cartiere. Primăria trebuie să rezolve problema. Nu putem să trecem peste aspectul străzilor inundate și nici când vine vorba de rețeaua de apă nu mai putem sta cu mâinile în sân. Tot orașul trebuie să fie racordat la o nouă rețea de apă. Lugojenii au nevoie de oameni de acțiune, ca orașul să se dezvolte. Sunt atâtea chestiuni care se tot amână, fără să ne dăm seama dacă este vorba doar de indolență sau de neputință. Voi fi prezent în mijlocul cetățenilor, și vreau ca ei să înțeleagă că politicile ALDE se îndreaptă către ei. Anii mei de experiență ca polițist în cadrul sericiului rutier mi-au folosit ca să înțeleg cât de importante sunt regulile și disciplina într-o societate. Vreau să folosesc această experiență acumulată în folosul cetățenilor”, a spus Nicolae Istrat, președintele ALDE Lugoj.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here