Polițiștii locali aflați în timpul liber au curățat malurile Begăi! Au adunat zeci de saci de gunoaie

Polițiștii locali împreună cu reprezentanți ai Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, au adunat gunoaiele de pe malurile Canalului Bega, ca urmare a constatărilor efectuate de polițiștii locali care patrulează cu șalupa pe Bega.

S-a acționat de la Podul Muncii din zona Iosefin și până la Solventul, fiind adunați 45 de saci cu gunoaie, urmând ca aceștia să fie colectați de societatea de salubrizare a orașului.

Deșeurile au fost adunate atât de pe malurile Begăi cât și de pe luciul de apă, astfel încât să confere zonei un aspect plăcut și civilizat. Polițiștii locali care au participat la acțiuneau fost în timpul liber.

Astfel de acțiuni au fost organizate și anul trecut în lunile aprilie, iulie și septembrie, când de asemenea au fost adunate cantități semnificative de deșeuri de pe malurile Begăi, dar și din alte zone ale orașului.

Polițiștii locali organizează periodic astfel de acțiuni de igienizare, acțiuni apreciate de fiecare dată de cetățeni.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here