La fel ca în fiecare an, în Noaptea de Înviere bisericile au fost pline de credincioşi care au dorit să ia parte la marele praznic al Învierii Domnului. Învierea Domnului a fost întâmpinată noaptea trecută în toate lăcașurile de cult.

Toate bisericile greco-catolice şi ortodoxe au fost pline de credincioşi în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a asista la slujba de Înviere şi de a-şi sfinţi coşurile cu bucate. La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, câteva mii de credincioși au asistat la slujba oficiată pentru al doilea an consecutiv de Înalt Prea Sfințitul Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.

Ca în fiecare an, în noaptea de Înviere, platoul din fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea venită să ia Lumina Sfântă de la Ierusalim. Aceasta a fost adusă la Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara cu un avion special comandat de Patriarhia Română, sâmbătă cu puțin înainte de ora 22.00. Apoi, a fost preluată de o delegație de preoți care au împărțit-o în Timiș, Arad și Caraș-Severin.

La finalul slujbei, preotul le-a urat credincioşilor să aibă parte de Sărbători Fericite. O parte a credincioșilor au și ciocnit la biserica primele ouă de Paște, cu salutul “Hristos a Înviat!”, “Adevărat a Înviat!”.

Articolul precedentSute de timișeni internați de Paște la Clinicile Noi. Ce meniu vor avea
Articolul următorProgram de sărbătoare la casieriile Colterm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.