Novergian, tras în piept de o tânără de 23 de ani! Polițiștii au intrat pe fir

0
28

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. au făcut patru percheziții, în județele Timiș și Vâlcea, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în fraude informatice și înșelăciune.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat două laptopuri, o tabletă, un aparat foto, 4 telefoane mobile, carduri de memorie, cartele telefonice și dispozitive optice de stocare a datelor.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 3 persoane, cu vârste între 23 și 32 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică și înșelăciune.

În fapt, în cursul anului 2015, unul dintre membrii grupării, o femeie de 23 de ani, ar fi intrat în dialog cu un cetățean norvegian, prin intermediul unui site de socializare, iar după o perioadă discuțiile ar fi luat o turnură privată și, sub diferite pretexte, bărbatul ar fi fost determinat să trimită bănuiților diferite sume de bani. Banii au fost remiși prin intermediul serviciilor de transfer rapid.

Cei în cauză au  fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Vâlcea.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ