Produsele din piața volantă de lângă stadionul ”Dan Păltinișanu” sunt foarte căutate de timișoreni. Deși în urmă cu mai bine de un an s-a promis  că numărul acestor piețe va crește, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Obișnuiți cu promisiuni din partea administrației locale, timișorenii continuă să aștepte.

”Prima piață volantă, cea de lângă stadion, este căutată de timișoreni. Eu sunt unul dintre marii consumatori de produse din grădina agricultoriilor români, drept urmare, cred că este necesar ca astfel de locații să fie în toate cartierele din oraș.   S-a încercat și în Lipovei o astfel de variantă, cât și în Piața Traian. Deși ambele s-au bucurat de succes, știu că cea din Lipovei s-a desființat. Am stat, astăzi, de vorbă cu producătorii locali. Majoritatea vin din zone diferite ale județului, iar pentru ei, cât și pentru cetățenii orașului ar fi potrivit să fie cel puțin o piață în fiecare cartier. Spre exemplu, am cumpărat produse de la o doamnă care vine din Utvin. Pentru ea ar fi fost minunată să nu străbată tot orașul ca să ajungă la stadion, ci să fie o piață în zona Freidorf sau Șagului.

Vom lua atitudine și vom încerca să convingem administrația locală să înființeze astfel de piețe pentru timișoreni, pentru că este benefic atât pentru cei din oraș care caută produse proaspete românești, cât și pentru producătorii locali care în modul acesta au unde să-și vândă produsele”, a spus Ovidiu Sîrbu- președinte ALDE Timișoara.

Producătorii locali plătesc pentru locul pus la dispoziție de administrația locală, 120 de lei pe lună și sunt acceptați doar cei care au certificate de producător.

De curând am vizitat în Italia o astfel de locație și pot să vă spun că am fost de-a dreptul invidios. Fiecare expozant  avea o poveste a locului de unde provin alimentele și o prezentare pe măsură. Totodată, ei beneficiază de ajutorul statului, care le colectează legumele și fructele. Cred că și la noi se poate, dacă administrația din Timișoara ăși dă mai mult interesul”, a spus Ovidiu Sîrbu- președinte ALDE Timișoara.

 

 

Articolul precedentMilioane de euro vor fi investiti in Giroc si Chisoda in urmatoarea perioada!
Articolul următorAccident violent! O mașină a ajuns într-un șanț, iar o pasageră, o fată de 16 ani, a rămas încarcerată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.