Ovidiu Sîrbu, președinte ALDE Timișoara: Robu vrea în centru fântână cu lumini de milioane de euro, iar cele din cartiere arată groaznic

Promisiunile administrației Robu nu par a se îndeplini, lucru care nemulțumește mulți timișoreni. La câteva dintre problemele orașului, a făcut referire, astăzi, în conferința de presă, Ovidiu Sîrbu, președinte ALDE Timișoara:

Într-un oraș de cinci stele, de care unii se declară mulțumiți, iar alții nu, avem , se pare, de toate. Avem șantiere nefinalizate, majoritatea făcute doar de ochii lumii, praf, fântâni în paragină  dar și…palmieri. Am adus în discuție strada Popa Șapcă, pentru că a fost recent închisă. Este din nou o acțiune marca Robu. O lucrare începută și nefinalizată. Nepotrivit este faptul că a fost închisă chiar acum, când e încă școală, iar traficul este din nou dat peste cap. Stau și mă întreb oare de ce nu a mai amânat primarul încă două luni, până când se încheie anul școlar?  Orice om care are o logică în gândire ar fi acționat într-o manieră cât mai benefică pentru cetățeni. Am mai spus-o și o repet, aceste lucruri se întâmplă când te interesează concetățenii. Din majoritatea acțiunilor se pare că administrația Robu este îndreptată către altă direcție.

Este bine, totuși, că după presiunile din ultima săptămână s-a găsit o variantă pentru a suplini lipsa contractului de dezinsecție și deratizare. Vom continua să facem presiuni pe fiecare problemă stringentă, chiar dacă primarul Timișoarei ne trimite în alte orașe. Îi sugerez în schimb să mai stingă din beculețe și să se ocupe de fântânile lăsate în paragină. Vrea fântână  pe Bega de milioane de euro, iar cele din cartiere sunt secătuite și arată groaznic. Haideți să le refacem pe acelea, pentru ca fiecare cetățean din fiecare cartier să se  bucure de zona lui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.