Pactul Morgan pus in practica la Sanmihaiu Roman

Provocare inedită lansată candidaților de la Primăria Sânmihaiu Român, de către un cetățean al comunei. Acesta s-a săturat ca toți cei care ajung să conducă localitatea uită să își îndeplinească promisiunile electorale, așa că a încercat să-i supună testului de rezistență. Cei nouă aspiranți la funcția de primari au fost invitați să-și semneze demisia în alb, înainte de 5 iunie, iar în cazul în care cel ales primar nu-și va respecta promisiunile electorale va putea fi demis în baza acestui pact.

Practic, cei 9 candidați au fost invitați să semneze un protocol formal, care de altfel a fost înregistrat la un birou de avocatură. Protocolul este însoțit de demisia în alb a fiecărui candidat care a acceptat provocarea, ca și garanție pentru respectarea promisiunilor făcute tuturor locuitorilor comunei Sânmihaiu Român.

trifan-sanmihai

La semnarea pactului Morgan de la Sanmihaiu Roman a fost prezent si Ciprian Bogdan, unul dintre candidatii PNL la Consiliul Judetean Timis. Liberalul sustinator al candidatului Nicolae Trifan a avut o singura obiectie la pactul Morgan despre care spune ca a fost inspirat de la fostul premier italian Silvio Berlusconi.

Toate punctele din acest pact inspirat de la Berlusconi mi se par normale si de bun simt. Nu sunt de acord insa cu ultimul punct. Nu este normal ca un primar sa  isi de-a demisia daca un contracandidat cere acest lucru. Este normal ca a doua zi dupa alegeri un candidat sau altul sa ceara demisia primarului in functie. Aceasta este singura mea obiectie, in rest pactul este bun“, a declarat Ciprian Bogdan.

Dintre cei prezenti un singur candidat a refuzat sa semneze pactul Morgan. Teodor Matis a spus ca nu poate semna un pact pe care l-a vazut doar in forma electronica. Mai mult Matis sustine ca pactul lui Morgan are o forma in format electronic si o alta in format scris.

Chiar daca amendamentul lui Ciprian Bogdan, responsabilul PNL pe zona Sanmihaiu Roman nu a fost acceptat, Nicolae Trifan candidatul PNL la functia de primar la Sanmihaiu Roman a semnat pactul lui Morgan avand si el la randul lui un amendament cu privire la moralitatea unor fosti viceprimari Engelmann si Marcuti, care au facut parte din executivul primariei, dar nu au respectat in exercitiul functie chiar punctele din pactul pe care tocmai l-au semnat.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here