Paşapoartele vor fi trimise la domiciliu, de la 1 aprilie

Spread the love

pasaport

Expedierea paşapoartelor la domiciliu va fi făcută de la 1 aprilie de Poşta Română. Tariful este mai mic decât cel stabilit anul trecut de Direcţia Generală de Paşapoarte.

La cererea solicitanţilor, paşaportul simplu electronic poate fi expediat contra-cost la domiciliul/reşedinţa titularului, prin servicii de curierat, încă de la mijlocul anului trecut. Începând cu 1 aprilie, timp de doi ani, de distribuirea paşapoartelor se va ocupa Poşta Română. În urma contractului, compania va expedia cel mult 45.000 de paşapoarte.

Potrivit acordului cadru ce va fi semnat Direcţia Generală de Paşapoarte, valabil pe o perioadă de 24 de luni, fiecare expediţie va fi asigurată, în procent de 100%, cu suma de 300 de lei. Poşta Română va pune la dipoziţia destinatarului o metodă de verificare online a statusului expedierii şi va trimite un mesaj telefonic cu data livrării.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75% şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here