Patru migranţi opriţi în timp ce intenţionau să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Oraviţa şi S.P.F. Jimbolia, în cooperare cu poliţişti de la Secţia 8 Poliţia Oraviţa, au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România. Este vorba despre doi cetăţeni din Kosovo, un albanez şi un sirian.

Ieri, în jurul orei 19.30, acţionând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, în cooperare cu poliţişti de la Secţia 8 Poliţia Oraviţa au depistat în vegetaţia de la marginea localităţii Mercina, judeţul Caraş-Severin, în apropierea frontierei cu Serbia, trei persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că doi dintre ei sunt cetăţeni kosovari şi unul albanez,  cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani. La cercetări, aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania.

migranti

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Jimbolia, acţionând în baza unei informaţii, au depistat în localitatea Cărpiniş, judeţul Timiş, un cetăţean sirian, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Acesta a declarat că este din Siria, are 16 ani şi a solicitat azil în România, urmând a fi predat Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.

Poliţiştii de frontieră au întocmit, în cele doua cauze, lucrare penală pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here