PMP Timiş a semnat un protocol de colaborare cu PER şi PNŢCD!

O nouă alianţă pe scena politică timişeană! PMP, PER şi PNŢCD au semnat astăzi un protocol de colaborare.

„Astăzi în urma unor discuții intense, i-am convins pe cei de la PNȚCD să vină alături de noi, ca să încercăm împreună să ducem la îndeplinire tot ce înseamnă binele pentru județul Timiș. PNȚCD are un electorat puternic , iar oamenii din județ țin la acest partid. (…) Avem sub acest protocol, 83 de mandate în 50 de localități. Important este că în unele localități ne suprapunem, însă în altele nu. Eu nu cred că consilierii nu vor înțelege colaborare, orgolile trebuie lăsate în spate, trebuie să primeze interesul cetățeanului și cel politic”, spune Cornel Sămărtinean, președintele PMP-Timiș.

Preşedintele PNŢCD Timiş spune că partidul său nu trece printr-o perioadă foarte bună, dar îşi doreşte ca la următoarele alegeri să reprezinte o opţiune bună pentru electoratul timişean.

„După alegerile din 2016 am trecut printr-o perioadă mai dificilă. Considerăm că este un pas înainte. Sperăm ca la următoarele alegeri să fim o alternativă pentru electorat. Prin vocea comună putem să realizăm proiecte importante. Poate o să fim un exemplu pentru celelalte județe. Este important că nu am găsit incompatibilități între ideologile noastre”, a declarat Valentin Moldovan, președintele PNȚCD-Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here