În data de 4 mai, în intervalul orar 16:00-21:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, Serviciului Rutier Timiș, ai Sectilor 2, 3, 4 și 5 Urbane Timișoara, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român și lucrători din cadrul Poliției Locale Timișoara, au organizat o acțiune pe principalele artere din municipiu, care a avut ca scop verificarea stării tehnice a autovehiculelor, reducerea victimizării prin accidente rutiere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor și a participanților la traficul rutier.

Polițiștii au legitimat 232 de persoane, au controlat 186 de autoturisme și 115 motociclete, fiind efectuate 79 de testări cu aparatul etilotest și 10 testări cu aparatul Drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.370 de lei, dintre care 84 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002, 4 sancțiuni conform Legi 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 sancțiuni conform H.C.L. 371/2007, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara.

Au fost retrase 34 de certificate de înmatriculare și reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Articolul precedentTupeu jegos. Încă un „curajos” a turat motorul în Unirii. Vezi câți „păcălici” au fost amendați pentru acest lucru de la începutul anului
Articolul următorHai la muzeu să vezi artă și măiestrie bănățeană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.