Primul trofeu pentru futsalul timisorean! Informatica a luat Cupa, dupa un adevarat thriller

Greu de departajat. A fost nevoie de 50 de minute si 7 serii de lovituri de departajare pentru a stabili castigatoarea! Informatica Timișoara a câștigat Cupa României la futsal, marți seara, în Sala Sporturilor Constantin Jude din Timișoara, după ce a învins-o în finală pe Autobergamo Deva cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare (0-0 la finalul timpului regulamentar și al prelungirilor).

Informatica, echipă re-înființată în 2015, a cucerit primul său trofeu, la capătul unui meci echilibrat, în care ambele formații au fost preocupate mai mult să nu primească gol decât să marcheze. Autobergamo Deva era deținătoarea trofeului. Banatenii au avut ocaziile mai mari, dar pe final, devenii au avut o posesie mai buna.

Informatica a beneficiat de un penalty de la 10 metri în minutul 14, dar portarul Petrișor Toniță a apărat șutul lui Milos Simic.

La loviturile de departajare, pentru timișoreni au transformat Andre Fernandes, Stefan Rakic, antrenorul-jucător Robert Lupu, Milos Simic și Valentin Ilaș. Au ratat Savio Valadares (a apărat Toniță) și Thiago Marques (a apărat Toniță). Pentru Autobergamo au înscris Robert Matei, Paulo Ferreira Josue Letra Da Costa, Nuno Alexandre Moreira Vieira și antrenorul-jucător Florin Ignat. Au ratat Cristian Matei (a apărat Antti Koivumaki), Carlos Henrique Ribeiro (a apărat Koivumaki) și Adrian Pânzaru (a apărat Koivumaki).

La meci au asistat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, președintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiță, managerul Departamentului scouting din cadrul FRF, Ion Geolgău, primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

În semifinale, Autobergamo a învins-o pe Futsal Klub Odorheiu Secuiesc cu scorul de 6-2 (2-1), iar Informatica Timișoara a întrecut-o pe AS City’US Târgu Mureș, campioana en titre, cu 7-3 (3-2).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here