Prostest la Timișoara împotriva schimbării denumirii Podului Decebal

0
214

Se anunță un protest la Timișoara! Oamenii ies în stradă după ce au aflat că Primăria Timișoara a schimbat denumirea Podului Decebal în Podul Traian. Totul s-a întâmplat la finele lunii trecute, când Consiliul Local Timișoara a aprobat schimbarea denumirii mai multor poduri din capitala Banatului.

Astfel, mai mulți timișoreni, în frunte cu revoluționari, sunt revoltați de decizia luată de autorități și vor să protesteze mâine de la ora 17.00, pe Podul Decebal. Aceștia susțin că acest pod este un simbol, au murit primii eroi ai Revoluției din Decembrie 1989. “Dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că podul Decebal din Timişoara reprezintă un simbol al Revoluţiei Române din Timişoara. În data de 17 Decembrie 1989 în acel loc au fost ucişi 5 oameni şi răniţi 32 de oameni dintre cei care au ieşit în stradă să lupte pentru libertate şi democraţie împotriva unui regim comunist dictatorial şi inuman. Schimbarea denumirii acestui pod echivalează cu smulgerea unei pagini din istoria Timişoarei – oraşul care a declanşat Revoluţia Română din Decembrie 1989. A trecut mai bine de un sfert de secol de la Revoluţia din Decembrie 1989, dar acest lucru nu ne dă dreptul să uităm sau să ignorăm sacrificiul de sânge al celor care ne-au redat nouă libertatea de a trăi, de a ne exprima, de a vota”, scrie în adresa trimisă de mai mulți revoluționari Primăriei Timișoara și Consiliului Local Timișoara.

(Foto: www.banatulmeu.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here