Retim continuă activitatea de colectare a deșeurilor depuse pe domeniul public! Acțiunea a continuat și marți, 2 mai, când angajații Retim Ecologic Service SA au colectat 29,76 tone de deșeuri constituite în depozite ilegale.

Zonele prin care au trecut cei de la Retim sunt: zona Steaua, zona Odobescu, zona Complex studențesc, zona Ronaț, străzile Miorița, Ofcea, Daliei, Platanilor, Mangalia, Ardealul, Gelu, Crizantemelor, Rusu Șireanu, Glad, Macedonski, Iosif Vulcan, Torac, Câmpului, Batania, Pindului, Măslinului, Dunărea, Bogdăneștilor, Aleea Viilor, Munteniei, Olanda, Ghirodei.

Reamintim cetățenilor că depozitarea oricăror tipuri de deşeuri pe domeniul public după încheierea acţiunii de curăţenie de primăvară este sancţionată de către organele abilitate, în conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara, modificată şi completată, art. 3, alin. 1, litera a), cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi respectiv 1.000 – 2.500 lei, pentru persoane juridice”, spun reprezentanții Retim.

Articolul precedentPoliția Locală, în acțiune!  Ridică mașinile abandonate din Timișoara
Articolul următorSpărgători de maşini reţinuţi de jandarmi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.