richie-mccawRichie McCaw, emblematicul căpitan al selecționatei Noii Zeelande, și-a anunțat retragerea din activitate la trei săptămâni după ce a reușit să câștige pentru a doua oară în cariera sa Cupa Mondială de rugby.

„Vreau ca oamenii să știe că ultimul meu meci alături de All Blacks și în calitate de jucător de rugby a fost finala Cupei Mondiale”, a declarat McCaw în cursul unei conferințe de presă care a avut loc joi la sediul Federației neozeelandeze de rugby.

În vârstă de 34 ani, Richie McCaw a adunat 148 de selecții alături de All Blacks, cea mai puternică echipă de rugby a planetei, pe care a ajutat-o la sfârșitul lunii trecute să câștige a treia Cupă Mondială din istoria sa, după finala cu Australia (34-17), disputată pe stadionul Twickenham din Londra.

Ales de trei ori cel mai bun rugbyst al lumii (2006, 2009 și 2010), record pe care îl împarte cu compatriotul său Dan Carter, McCaw pune capăt unei carierei internaționale impresionante, pe care a început-o în urmă cu 14 ani, pe 17 noiembrie 2001, în fața Irlandei, la Dublin (victorie a Noii Zeelande cu 40-29, meci in care a fost declarat omul partidei).

Deținătorul recordului de selecții (148) și căpitan al Noii Zeelande în 111 rânduri (un alt record), el are în palmares, pe lângă cele două titluri mondiale, 10 succese în Tri Nations (devenit între timp Four Nations), iar procentajul său de victorii în tricoul All Blacks este de 88,5 %.

Totodată, la nivel de club, Richie McCaw a reușit să câștige de patru ori puternicul turneu al provinciilor din emisfera sudică Super Rugby, alături de echipa Canterbury Crusaders.

Articolul precedentTimisoara, pentru a opta oara in PASTEL URBAN
Articolul următorDNA a descins la Primăria Reșița. Ce vizează dosarul de corupție?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.