O poveste reală, scrisă din suflet, după ani de căutări minuțioase. În centrul povestirii, o legendă din zilele noastre și un om în adevăratul sens al cuvântului… Cartea lui Milan Radin este o plăcere și un adevărat almanah pentru întâmplări fantastice, dar reale. Deocamdată în limba germană, dar se pregătește și ediția în română!
Pe cea mai mare platformă online de comerț în spațiul economic de limbă germană (D, A, CH, FL, L) cartea publicată pe 20 septembrie 2021 se regăsea pe 14 ianuarie 2022 chiar de trei ori in Top 100, pe locul 55 la categoria roman social, locul 58 la romane politice si loc 72 la romane sportive.
Cu scriitorul bănățean a vorbit Sorin Mărăscu.
-De unde și până unde aceasta idee?
Aceast roman este bazat pe o poveste incredibilă de gen hollywooddian, este inspirat din viața legendarului portar Helmut Duckadam. O carte pe care o pot citi în egală măsură copiii, femeile, nu este o carte clasică de fotbal. Este o poveste despre viață, despre dăruire totală, disciplină, muncă, urcușuri și coborâșuri, care ne arată că visele pot deveni realitate.
-De unde toate aceste informații, cartea are aproape 450 de pagini, este destul de profundă?
Da, o cercetare amănunțită… luni de zile am căutat literatură secundară, pe net, chiar am găsit informații concrete pe situri ex-sovietice și columbiene, am cumpărat online ziare sportive, Sportul, reviste, almanahuri, Scînteia, cărți din perioada anilor ’70-’80, programe de meci, chiar și din RDG, documente despre Șemlac. Am vizionat încă o dată toate meciurile din Cupa Campionilor, și nu numai, am ascultat interviurile date de ceilalți componenți ai acelei generații incredibile, Belodedici, Lăcătuș, Balint, Bölöni, Pițurcă, m-am plimbat pe Google-Maps prin toate locurile din America Centrală, pentru a le putea descrie veridic. Am studiat limba veche, dialectul german local, pentru a putea crea dialoguri autentice. Am citit toate materialele, am pregătit întrebările pentru interviuri, fiindcă doar dacă pui întrebări bune primești și răspunsuri interesante. Dacă întrebi doar despre cele faimoase patru lovituri de 11 metri, primești și o replică pe măsură. Și într-un final, am petrecut ore ascultându-l pe domnul Duckadam, pe domnul Viorel Turcu. Fascinant!
-Cartea este despre fotbal, deja pe copertă apare mingea…
Da și nu. Firul roșu al cărții este într-adevăr povestea acelui copil, Ducki, care se pregătește în groapa de nisip pentru meciurile de la școală cu Italia și Brazilia, cu mănuși de sudor și un număr 1 trasat cu un scoci alb pe spatele rollingului negru, antrenându-se să devină „Omul Negru” din poarta echipei C.A.P.-ului Semlecana Semlac.
-„Omul Negru”?
Da, atunci, în anii ’60-’70, toți portarii erau îmbrăcați în negru. Sau cel puțin așa păreau la televizoarele alb-negre. Și acest Ducki apără cu succes poarta echipei de handbal a școlii, debutează în echipa C.A.P.-ului, ajunge la Școala Sportivă Gloria din Arad, apoi la U.T.A. cea Mare, care nu demult eliminase chiar în primul tur Campioana Europei Feijenoord Rotterdam. Drumul vieții îl duce la echipa națională condusă de marele Lucescu, la Steaua, prin America Centrală, unde, împreună cu alți colegi, e săltat de trupele antitero. Și în final… la Sevilla!.
-Dar este și o carte cu multă istorie, anecdote, curiozități?
Toată lumea a auzit de șvabi și de sași. Dar despre gubași, berini, tirolezi, stirieni, despre Büffelbrunnen și satele nemților din Dobrogea, despre „franțujii“ aici de la noi din Banat, adunați în lagărul de la Kematen de fondatorul U.E. Robert Schuman și repatriați după 300 de ani, ce se știe? De fapt acțiunea narativă începe dramatic și surprinzător în vara lui ’44 când, practic peste noapte, familia Duckadam fuge din calea Armatei Roșii, ajunge în Törökország, „Țara Turcilor”, apoi în Steiermark. Unde-i găsesc sovieticii. Scapă de deportarea în Siberia, nefiind în Semlac, dar la reîntoarcere, nemții fiind acum cel mai mare dușman al Uniunii Sovietice, găsesc pe casă un P.M.A. frumos, Proprietatea Ministerului Agriculturii, și trebuie să-și caute un pat liber prin vecini. Dar astea au fost vremurile. Iar să pleci de aici, de la zero, practic de pe stradă, și să ajungi pâna la Sevilla… Ce performanță!
Avem în carte și întâlnirea după căștigarea Cupei Campionilor, un dialog pe drept interesant, cu Secretarul General al PC Tovarășul Nicolae Ceaușescu. Telegrama de la miezul nopții către partid. Pregătirea Gărzilor Patriotice în ’68 pentru a opri invazia sovietică, cutremurul din ’77, explozia de la Cernobîl cu două săptămâni înaintea finalei de la Sevilla, când tot fotbalul la noi în țară a fost strict interzis. Descifrăm la fel legenda Mercedesului primit, care de fapt a fost un ARO second hand (!!), și împușcarea legendarului portar, ba de un, ba de alt membru al familie Ceaușescu. Și multe altele. Oare, istoria este liniară, sau doar un cerc, o spirală?
-Spuneți în carte că „…lumea e frumoasă, dar păcat că aleargă prin ea atâția orbi…”
Da, pământul ne povestește multe, suntem înconjurați de „savoir, de cunoaștere, știți ca acele „Semne lângă Drum” al premiatului Nobel sârb Andrić, doar că nu le mai înțelegem, nu mai știm să le descifrăm. Am devenit orbi. Toate au o semnificație, una azi pentru noi ascunsă, nimic nu vine de la nimic. De exemplu, azi se vorbește zilnic de Belarus, Weißrussland sau „Rusia Albă”, respectiv de Ucraina. Dar ce ne spun nouă aceste cuvinte? De ce se numește Belarusul așa? Fiindcă toate casele sunt albe acolo? Este multă zăpadă? Bineînțeles că nu. În timpurile vechi, a trebuit cineva să ajungă la înțelegerea existenței punctelor cardinale, să le denumescă, iar înainte ca să le avem pe cele cunoscute azi, s-au folosit culorile, alb, galben, roșu, negru, De unde Marea Neagră, că doar nu-i neagră, Marea Roșie, Fluviul Galben, Huáng Hé, în China… Deci Belarus se traduce corect cu „Rusia de Vest”. Iar Ucraina cu „Pământurile de la Margine”, referindu-se la marginea Rusiei. De acolo și toată insistența Moscovei de azi la aceste teritorii. Este foarte important, în diplomație, politică, economie, chiar în viața de zi cu zi să înțelegem interesul vital al părții opuse, fiindcă altfel nu ne vom agreea niciodată, și chiar ajunge la război, economic, personal în familie, ș.a.m.d. Fiind orbi, nu vom vedea nimic în jur și vom alerga toată viața prin ceață, direct în stâlpul care ne așteaptă.
-Și apără acei patru 11 metri…
Se transformă peste noapte din Ducki în Duckadam – „Eroul de la Sevilla”. Stabilește acel record care nu va mai fi egalat niciodată! Fiindcă într-o finală de Champions League nimeni nu va mai reuși vreodată să apere toate 5 din 5 lovituri de departajare. Este imposibil! Mai mult, acești „comuniști“, militari ai unei țări socialiste semnatare al Pactului de la Varșovia, nu trebuiau niciodată să câștige Cupa Campionilor, cu atât mai puțin în inima unei țări NATO. Regele Juan Carlos al Spaniei nu a dat mâna cu românii, nu au existat nici destule medalii pentru toți jucătorii de la Steaua… incredibil!
-De ce această carte? Și de ce în germană?
Pentru ca generațiile viitoare în România să cunoscă și să se inspire din poveștile propriilor conaționali! Ar trebui să existe o strategie națională, bugete pentru cultură, despre fiecare mare sportiv român ar trebui neapărat să se publice o carte! Depre Balaci, Pațaichin, Belodedici, Bölöni, Răducanu, Birtalan… altfel copiii noștri vor găsi modele în Occident și vor visa cum să plece mai repede din România ca să-și întâlnească idolii, stadioanele noastre vor fi goale, ale lor pline… Iar în germană, fiindcă editura mea este din Austria, iar publicarea cărții Der Tormann (Portarul) a fost sprijinită de departamenul de cultură al orașului Viena. Știu este o nebunie, să existe un interes așa de mare și să apară o carte despre viața unei mari legende, a unui mare român, a „Eroului de la Sevilla”, într-o altă limbă și țară… dar astea sunt vremurile. Oricum, cele mai frumoase povești le scrie viața. De ce să inventezi întâmplări fictive, când poți să scrii despre atâtea povești inedite, care dacă nimeni nu le va așterne pe hârtie, pur și simplu vor dispărea.
-Sperăm în curând și în limba română?
Bineînțeles, vorbim deja cu mai multe edituri, și domnul Duckadam și eu ne dorim acest lucru, să vedem… oricum este singura limbă la care mai avem ceva de spus, dat fiind că drepturile de autor pentru toate celelalte limbi ale lumii, chiar și drepturile de film, au fost deja contractate în Austria. Până la urmă vorbim despre o legendă, fotbalistul anului în 1986, loc 8 la UEFA Ballon D’Or ’86 împreună cu Van Basten, când a luat fața unui Platini, unui Altobelli sau Gullit, primul român în Guinness Book… dar deja v-am spus prea multe… citiți cartea…
Despre Milan Radin: timișorean la origine, în 1989 reușește într-un final, după două încercări eșuate, prima chiar la 13 ani, și un periplu în închisorile armatei și ale poliției/securității, să fugă din România Socialistă prin Iugoslavia. Termină liceul în Austria, studiază în Franța, Austria, Marea Britanie, Bulgaria și Polonia. Se întoarce în România în 2007 și este timp de zece ani administratorul și directorul general al unei multinaționale germane din domeniul de retail. Poliglot, cursiv în șapte limbi. Vorbitorii de germană găsesc informații suplimentare pe: www.milanradin.com
