Șase persoane au ajuns la spital din cauza căldurii!

0
10

Canicula face victime! Mai multe persoane au ajuns la spital din cauza problemelor cauzate de temperaturile ridicate.

Medicii de la Spitalul Județean din Timișoara avertizează populația în ceea ce privește efectele nefavorabile ale deshidratării aspura aparatului cardiovascular. Asta după ce în ultimele 24 de ore, numai în Clinica de Chirurgie Vasculară au fost internați 6 pacienți cu probleme cardiovasculare trombo-embolice. Mai exact s-au format cheaguri în vase sau cord, determinate cel mai probabil de expunerea pacienților la temperaturile extreme de afară, coroborată cu hidratarea insuficientă.

Medicii spun că este foarte important să consumați multe lichide în această perioadă, pentru că deshidratarea crește riscul apariției evenimentelor cardiovasculare nedorite, precum ischemia acută de membru cu potențiala pierdere a acestuia, accidentul vascular cerebral sau tromboza venoasă profundă, prin creșterea vâscozității sângelui și formarea de cheaguri de sânge la nivelul inimii și vaselor.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here